Actualitate

Virgil Musta: Sistemul medical e aproape de limita eficienței. „Dacă nu se iau măsuri, vom pierde bătălia cu virusul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă în ziua în care România a înregistrat un dublu record al pandemiei. 73 oameni au murit într-o zi, iar 608 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Peste 9% dintre testele efectuate în ultimele 24 ore au fost pozitive, asta înseamnă 2.121 de noi infectări.

Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, spune că sistemul medical este aproape de momentul în care medicii vor fi nevoiți să decidă pe cine tratează și pe cine nu. Sistemul este aproape de limita eficienței, iar dacă nu se iau măsuri, „vom pierde bătălia cu virusul”, a avertizat el.

„O consecință firească a cazurilor care cresc permanent în ultimele săptămâni și această creștere duce și la creșterea cazurilor din terapie intensivă și consecutiv a deceselor. Din păcate, datorită numărului foarte mare de pacienți infectați, boala ajunge și la cei cu comorbidități importante. Comorbidități care evoluează sever și necesită intervenție în secțiile de terapie intensivă. Este motivul pentru care aceste secții sunt pline, pentru care un pacient internat în ATI nu poate fi externat la o săptămână, două, ci aici data medie e de peste 3-4 săptămâni, ocupând locurile și iată că suntem undeva la capătul locurilor disponibile. Cum am spus, paharul s-a umplut.

Nu știm ce facem în continuare, se încearcă să se găsească soluții, dar este un moment dificil pentru sistemul nostru de sănătate și pentru populație pentru că, vedeți, consecințele sunt foarte tragice, un număr foarte mare de decese”, a spus el la Digi24.

Medicul spune că spitalele sunt deja pline în multe zone ale țării.

„Primim solicitări de internare a pacienților, nu mai avem loc pe ATI, încercăm să direcționam acești pacienți pe secțiile de terapie intensivă ale spitalelor suport, unde mai sunt 1-2 locuri, nu mai multe, iar pacienții care nu necesită terapie intensivă îi preluăm tot așa. Dacă necesită oxigen, avem o dificultate majoră, pentru că nu mai avem locuri pe secție acolo, putem prelua numai forme mai ușoare și direcționăm totul unde mai găsim câte un loc. Zilnic încercăm să externăm pacienții care pot cât de cât să fie externați și să meargă în izolare la domiciliu ca imediat să ocupăm acel pat cu un pacient mai grav”, a spus el.

Medicul avertizează că sistemul de sănătate este aproape de momentul când spitalele sunt pline și medicii vor trebui să decidă pe cine tratează.

„Încă nu am fost puși în situație, dar suntem foarte aproape. Eu știu, această situație o cunoasc doar înainte de revoluție când pacienții cu hemodializă cronică, datorită faptului că nu existau suficiente aparate, nu puteau beneficia toți și se făcea un triaj în funcție de vârstă, de riscuri, era ceva îngrozitor, niciodată nu am vrut să fiu în situația medicilor care făceau acest triaj și suntem foarte aporape de a fi în această situație”, a spus Musta.

El adaugă că, dacă nu sunt respectate măsurile de prevenție, România riscă să intre într-o fază incontrolabilă a pandemiei.

„Aici este o mare dezamăgire a mea. eu consider că lupta noastră e împărțită în lupta în spital și lupta în a comunica comunității ceea ce e important. Prevenția e singura soluție viabilă și am constatat că nu a avut foarte mare succes această muncă de comunicare. Nu cred că deschiderea, sau aceste evenimente sunt cauza. Noi trebuie să ne continuăm viața, nu trebuie să ne blocăm în pandemie, orice activitate se poate desfășura dacă se respectă regulile – distanțarea, purtarea măștii și igiena mâinilor. Sigur va mai crește numărul de cazuri, dacă azi se iau măsuri foarte eficiente, rezultatul va fi peste 2 săptămâni. Eu cred că intrăm într-o fază necontrolabilă a pandemiei, ceea ce e foarte greu de manageriat”, a spus el.

„M-am uitat la ceea ce s-a întâmplat în Italia, când pacienții au scăpat de sub control. Și ați văzut care au fost consecințele, ce tragedii au fost. În momentul când vor ajunge atât de multe cazuri încât să ne copleșească și să nu mai știm ce să facem, nu știm pe cine să lăsăm acasă, unde putem să i tratăm, va fi multă, multă tragedie în familiile noastre”, a avertizat medicul.

El spune că sunt necesare unele restricții, acolo unde numărul de cazuri este mare, pentru a limita răspândirea virusului.

„Suntem undeva la capătul luptei noastre eficiente și dacă nu se iau măsuri, vom deveni complet ineficienți și vom pierde bătălia cu virusul”, a adăugat el.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului Jandarmeria Română are o ierarhie militară clară, stabilită prin lege. De la subofițeri și maiștri militari până la ofițeri și generali, fiecare grad indică poziția în structura militară și marchează un anumit nivel de […]

Citește mai mult

Actualitate

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei Peste 130.000 de oameni s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie 2026, la ampla acțiune de curățenie „Let’s Do It, România!”. Organizatorii își propun ca ediția din acest an să stabilească un nou record de participare și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet România are, din 25 august 2026, un nou reper legislativ în materie de urbanism și construcții. Legea nr. 169/2026, prin care a fost adoptat Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adună într-un singur cadru reguli care până acum […]

Citește mai mult