VINERI: Manifestări omagiale dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Teiuș
Manifestări omagiale dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Teiuș
Sub egida ”Ion Arion patriot înflăcărat și martir al neamului romanesc’’, la Teiuș continuă seria manifestărilor omagiale dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Astfel, după ce în vară cu ocazia ,,Zilelor Orașului Teiuș’’s-a dezvelit Monumentul Soldatului Român dedicat eroilor teiușeni și nu numai, căzuți în luptele pentru neatârnarea neamului, vineri 23 noiembrie 2018, începând cu ora 9.00, la Casa de Cultură a orașului se va desfășura simpozionul cu sugestivul titlul prezentat anterior în memoria singurului martir al Unirii de la 1918 ucis în gara din Teiuș, o lansare de carte ”Pețelca un sat ardelean”, iar începând cu ora 13.00 un ceremonial militar și religios prilejuit de dezvelirea bustului martirului Unirii, situat pe Aleea Personalităților iar după ora 15.00 un program la Casa de Cultură susținut de ansamblul Dănțăușii din comuna Iara, comuna natală a lui Ion Arion și ansamblul folcloric al Teiușului, Dor Teiușan.
Solemnitatea momentului va fi asigurată de elevi ai Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia , militari ai armatei a IV-a Cluj a căror prezență și evoluție va încânta cu siguranță pe cei prezenți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
