VIDEO| Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, se așterne balast stabilizat la Ciumbrud, chiar lângă lotul 3
Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, se așterne balast stabilizat la Ciumbrud, chiar lângă lotul 3
Grecii de la Aktor, antreprenorul general al segmentului 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, au început să aștearnă balast stabilizat chiar în apropierea lotului 3, porțiune de autostradă pe care se circulă în prezent, cu excepția unei porțiuni ”muzeu” de aproximativ 1,5 km până în nodul rutier Aiud. În total, pe lotul 2, pe circa 80% este așternut balast stabilizat iar 14 km sunt asfaltați.
Antreprenorul lotului 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda a adus în cea de-a doua organizare de șantier de la Beldiu, a treia stație de asfalt. Aceasta este montată complet, în prezent fiind în procedură de avizare, aşteptându-se avizul de mediu și celelalte autorizații pentru a putea fi pusă în funcţiune. Astfel, Aktor va avea trei stații de asfalt, capacitatea totală a acestora, la o zi de muncă normală, fiind între 2200 și 2500 de tone/24 de ore. În cele două organizări de șantier de la Beldiu, antreprenorul lotului 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda are, în prezent, o stație de betoane, două stații de balast stabilizat și două stații de asfalt, cea de-a treia, așa cum am menționat, fiind în procedură de autorizare.
Tot în apropiere de Aiud, la Sâncrai se lucrează la viitorul pod peste râul Mureș. După ce au fost ridicate și montate toate grinzile din tablier metalic, se montează predalele. Ce e deosebit la viitorul pod de la Sâncrai, e faptul că el este construit în curbă, pilonii și grinzile trebuind gândite special pentru acest lucru.
La Rădești, viitorul pod peste râul Mureș a fost suprabetonat aproape în întregime.
Există șanse reale ca până la finalul anului 2021 o porțiune importantă din lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda să ”vadă” asfaltul!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici
O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]
VIDEO | Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață
Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață Compania Jidvei a încheiat recoltarea strugurilor, după o toamnă pe care directorul tehnic Marin Cucură o consideră fără precedent în cei 28 de ani petrecuți la cel mai mare producător de […]
Video | Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”
Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”Răsfoiește Răsfoiește reviziile Peisajele spectaculoase și culorile de toamnă formează combinația perfectă pentru turiștii care vor să descopere Transapuseana, șoseaua care traversează Munții Apuseni. Ziariștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu Ioana […]
