Ştirea zilei

VIDEO. Consilierul județean Corneliu Mureșan, despre concursul de manager la Spitalul din Alba Iulia: Există voci care spun că este oarecum dedicat Nicoletei Coșarcă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Consilierul județean Corneliu Mureșan a spus, vineri, în cadrul ultimei ședințe ordinare a CJ Alba din 2016, că există voci care susțin că concursul pentru postul de manager la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia este dedicat actualului manager, economist Nicoleta Coșarcă, iar acolo există probleme, precizând că atunci când vine vorba de acea instituție, în rândul cunoștințelor lui, cea mai întâlnită expresie este ”Doamne ferește”.

Petrecerea Divorțaților

corneliu-muresan”Adesea, când vine vorba de Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, cea mai întâlnită expresie, cel puțin în rândul cunoștințelor mele, este Doamne ferește. Există probleme acolo și trebuie să fim foarte atenți. Totodată, după lansarea concursului, există voci care spun că este oarecum dedicat actualului manager și pentru o transparență cât mai bună și să câștige o persoană care merită m-am uitat puțin peste legislație”, a spus Corneliu Mureșan.

În condițiile de organizare a concursului este prevăzut ca participantul să fie absolvent a unor cursuri de perfecționare management sau management sanitar sau să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar economic sau administrativ, a spus Corneliu Mureșan, iar apoi a explicat că, citind Ordinul Ministerului Sănătății (1113/2010, articolul 2), care reglementează concursurile de management, a observat că și persoanele care fac dovada, pe baza adeverinței eliberate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB) pot participa.  

Mureșan a subliniat, apoi, că în condițiile de concurs nu este prevăzut lucrul acesta și ar dori să fie modificat conform legii, așa cum și Nicoleta Coșarcă a beneficiat de această prevedere legală, în urmă cu câțiva ani, când a susținut concursul.

Președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a replicat că instituția pe care o conduce nu a organizat niciodată concursuri cu dedicație și sunt interesați să aibă, la spital, cel mai bun management și condiții cu deschidere maximă spre înscriere.

Apoi a dat cuvântul unui angajat din cadrul CJ Alba, Horațiu Suciu, de la departamentul resurse umane, care a declarat că legea sănătății s-a modificat.

”Legea sănătății s-a modificat. Cele două condiții sunt obligatorii, până acum, la ultima modificare, exista varianta: candidații să fie doar înscriși, ordinul la care faceți dvs. referire este înainte de ultima modificare a legii. Ordinul respectiv (n.a. la care făcea referire Corneliu Mureșan) nu se aplică pentru noi. Ordinul respectiv se aplică pentru rețeaua sanitară a Ministerului. Noi avem procedură proprie”, a spus Horațiu Suciu, angajat al CJ Alba.

Ion Dumitrel a venit, apoi, cu rugămintea ca Corneliu Mureșan și Horațiu Suciu să discute despre acest subiect, cu legislația actuală în mână și fără discuție trebuie să fie condițiile cu deschiderea maximă.

La finalul ședinței, Corneliu Mureșan a declarat pentru ziarulunirea.ro că vrea ca Spitalul Județean din Alba Iulia să aibă cel mai bun manager, iar la selecție să participe cât mai multe persoane. El a precizat că nu ar vrea ca aceste condiții să îngrădească o eventuală candidatură a medicilor sau a altor profesioniști din domeniu.

”Spitalul are anumite puncte vulnerabile de atâția ani care, cu actualul management, nu s-au îndreptat. Exemplu, triajul de la urgențe. Aceste probleme mi-au fost aduse la cunoștință de pacienți și aparținători”, a mai spus Mureșan.

Nicoleta Cosarca01Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, va fi scos la concurs, iar testul grilă se va organiza în 20 ianuarie 2017.

Susținerea proiectului de management se va organiza în maximum cinci zile lucrătoare de la proba scrisă, iar după alte cinci zile va avea loc interviul, potrivit informațiilor publicate pe site-ul spitalului din Alba Iulia.

Nicoleta Coșarcă se află în prezent la al doilea mandat, după ce în 2011 a câștigat prima dată concursul pentru acest post. În februarie 2014 a fost reconfirmată în funcție după prezentarea unui plan de management. Mandatul ei expiră în februarie 2017.

Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul spitalului, Nicoleta Coșarcă a câștigat, în 2015, din funcția de manager, 85.917 de lei (7.159 de lei lunar).

Criteriile de selecție, condițiile de participare, dosarul de concurs, tema cadru, bibliografia și alte informații relevante au fost postate pe site-ul spitalului. Click AICI pentru a le citi.

Relații suplimentare se pot obține la telefon 0731.560.763.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult