Ştirea zilei

VIDEO | Bărbat din Mureș, dat în urmărire națională: Și-ar fi ucis fosta iubită, apoi a incendiat-o. „Dacă-l vedeți, nu intrați în contact cu el!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Mureș, dat în urmărire națională: Și-ar fi ucis fosta iubită, apoi a incendiat-o. „Dacă-l vedeți, nu intrați în contact cu el!”

Un bărbat din Mureș este dat în urmărire națională după ce și-ar fi ucis fosta iubită, apoi a incendiat-o. „Dacă-l vedeți, nu intrați în contact cu el!”, transmit polițiștii.

Petrecerea Divorțaților

Polițiștii au lansat o amplă anchetă după ce trupul unei femei a fost găsit carbonizat într-o locuință incendiată din județul Mureș. Din primele informații, fostul partener al victimei este principalul suspect. Poliția a lansat și un apel la sprijin pentru prinderea lui.

La momentul la care a fost anunţat incendiul, femeia care a sunat la 112 a precizat că e posibil ca fiica sa să fie în casă.

„În jurul orei 08:45, am fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, de 46 de ani, cu privire la faptul că i-a fost incendiată locuinţa, din Miheşu de Câmpie şi că este posibil ca fiica ei să se afle înăuntru. În cel mai scurt timp, poliţiştii şi pompierii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în interiorul casei fiind găsit cadavrul carbonizat al unei persoane”, a declarat marţi şeful Inspectoratului de Poliţie Mureş, Constantin Mihalache.

Șeful IPJ Mureș a subliniat că este o anchetă complexă în care urmează să se analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere din zona.

Victima, o tânără de 23 de ani

Victima este o tânără de 23 de ani, iar din primele informații, aceasta a fost ucisă de a izbucni incendiul, potrivit Digi 24 și Antena 3. În urma verificărilor s-a stabilit că acțiunea a fost intenționată.

Fostul iubit este principalul suspect. Bărbatul de 36 de ani este suspectat că a dat foc la casă pentru a-și ascunde urmele. Femeia avea un ordin de restricție împotriva acestuia, din luna februarie.

Femeia a fost răpită anterior de fostul partener în urmă cu 5 luni, care şi atunci a incendiat casa respectivă, doar că la momentul primei incendieri a imobilului în interiorul acestuia nu se aflau persoane.

Criminalul, dat în urmărire

Inspectoratul Județean de Poliție Mureș a anunțat, marți, că bărbatul, Gânj Emil, a fost dat în urmărire.

„Din primele cercetări efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei : Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș. Vă adresăm rugămintea de a ne acorda sprijin, prin mediatizarea acestei fotografii. De asemenea, rugăm persoanele, care îl văd pe bărbat, să nu intre în contact cu acesta, ci să apeleze urgent numărul 112!

Totodată, specialiști din cadrul DIC și INC (IGPR) se deplasează la fața locului, pentru a acorda sprijin în cadrul anchetei penale”, a anunțat IPJ Mureș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“

Ioana Oprean

Publicat

în

Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici

Ioana Oprean

Publicat

în

O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]

Citește mai mult