VIDEO| 34 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: 4 morți, 1.300 de răniți, niciun vinovat

Se împlinesc 34 de ani de când minerii au ajuns în Bucureşti şi au început şirul de violenţe împotriva demonstranţilor care ocupaseră Piaţa Universităţii. Patru oameni au fost declarați morți oficial şi peste 1.300 au fost răniţi în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

La 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, toți inculpații din dosarul cu același nume, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, acuzați de infracțiuni contra umanității, pot răsufla ușurați încă o bună perioadă de timp.

Dosarul a fost ­restituit în mai 2019 procurorilor militari pentru a fi refăcut în integralitate, toate probele fiind declarate nule. În 18 februarie anul acesta, Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), a contestat decizia judecătorului de cameră preliminară de la Curtea Supremă, care făcuse publică motivarea cu doar o zi înainte.

Joi, președintele Klaus Iohannis declara că ”este este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate” ca vinovații pentru cele peste 1000 de victime de la mineriadă să rămână încă necunoscuți. ”Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani”, a spus președintele.

Justiția nu face însă lumină de 30 de ani în ce privește violențele și atrocitățile săvârșite de minerii din Valea Jiului veniți la București la chemarea lui Ion Iliescu. La plecare, după ce au lăsat în urmă un oraș traumatizat, 4 morți și peste 1000 de oameni bătuți și arestați, fostul președinte le-a mulțumit ortacilor pentru ”tot ceea ce ați demonstrat în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde”.

Dosarul ”Mineriada” s-a aflat ani în șir pe masa procurorilor, a fost închis și redeschis de mai multe ori, au fost audiați sute de martori, s-au scris mii de pagini de rechizitoriu și s-au administrat probe. În 2008, dosarul mineriadei, care fusese instrumentat până atunci de procurorul militar Dan Voinea, este închis de fostul procuror general Laura Coduța Kovesi, care dă rezoluții de neînceperea urmăririi penale. În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigațiile în dosar, iar lucrurile au părut că încep să se miște. În 2015, Tiberiu Niţu, procurorul general al României, infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, iar în 2017 dosarul este finalizat de procurori și trimis în instanță, dar stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani, până în mai 2019, care decide retrimiterea lui la Parchet.

Judecătorul care a dat decizia este Constantin Epure, care a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul „Bombonica”. Așa cum declara, într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul procurorul general Augustin Lăzăr ”din dosarul Mineriadei au mai rămas doar coperțile. ”

Au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil, Florescu Mugurel Cristian, Dumitrescu Emil, Ionescu Cazimir Benedict, Sârbu Adrian, Cozma Miron, Drella Matei, Burlec Plaieş Cornel, Dobrinoiu Vasile, Peter Petre şi Ghinescu Alexandru.

Procurorii care au lucrat la dosarul mineriadei sunt: general locotenent Ion Alexandru, fostul adjunct al șefului Parchetelor Militare, colonelul Virgiliu Marian Istrate, colonelul Iulian Dinu și locotenent-colonelul Dan Mihail Mitrănescu.

Acuzele aduse de procurori

Procurorii susțin în rechizitoriul care are 2.000 de file că în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau în mod pașnic opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:

-moartea prin împușcare a 4 persoane;
-vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane;
-privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane.
-peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
-s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.

Conform hotărârii luate de preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

Minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.

Judecătorul de cameră preliminară dispune excluderea tuturor probelor

Judecătorul de cameră preliminară a constatat aspecte de neregularitate a rechizitoriului din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția Parchetelor Militare, „sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale” pentru faptele presupus comise de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Mărgureanu și Mugurel Florescu” și sub aspectul ”nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracțiunii de crime împotriva umanității în varianta normativă a uciderii unor persoane (…), în ceea ce privește descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, la care se adaugă „aspectele de nelegalitate a urmăririi penale şi, implicit, de nelegalitate a administrării probelor” prin constatarea nulităţii a 10 acte de urmărire penală, ordonanțe și rezoluții.

De asemenea, judecătorul de Cameră Preliminară a dispus „excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale” și „restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”.

Reproșuri aduse procurorilor

Ca urmare a primului rechizitoriu, s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale. După completarea urmăririi penale şi sesizarea, din nou, a instanţei supreme, cauza a fost din nou restituită ca urmare a faptului că nu a fost parcursă procedura specială a răspunderii ministeriale.

În aceste condiţii, deşi trebuia din nou începută urmărirea penală ca urmare a celei de-a doua restituiri a cauzei la procuror, organele de urmărire penală au infirmat doar rezoluţia de începere a urmăririi penale în ceea ce-l privea pe fostul inculpat ce a deţinut demnitatea de ministru (Chiţac Mihai), menţinând, în mod nelegal, celelalte acte de urmărire penală efectuate în cauză. (…)

Consecinţa care se impune este aceea a neregularităţii rechizitoriului nr. 47/P/2014 atât sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracțiunii de crime împotriva umanității în varianta normativă a uciderii unor persoane, cât şi în ceea ce privește descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor sub acest aspect, indicarea şi analiza mijloacelor de probă.

Un alt aspect care atrage neregularitatea actului de sesizare a instanței și afectează fundamental claritatea acuzațiilor îl reprezintă modalitatea de expunere a situației factuale în privința inculpaților, procurorii redactori ai rechizitoriului neprocedând la prezentarea, în mod distinct, a activităților circumscrise ilicitului penal pentru fiecare inculpat în parte (cu excepția inculpatului Ghinescu Alexandru), ci într-o manieră globală, prin menționarea, la finalul rechizitoriului, în Capitolul VIII dedicat analizei în drept a faptelor (…) a unui număr de 6 anexe, comune în cea mai mare parte tuturor inculpaților, fără a se menţiona un reper clar care să fi condus procurorii la reţinerea acestora în acuzaţiile aduse inculpaţilor (…) acuzațiile formulate au fost expuse într-o manieră generală, globală, iar nu cu referire la fapte concrete, individualizate, prin menționarea datelor și a circumstanțelor în care ar fi fost comise. Judecătorul de cameră preliminară reține că nu se poate stabili care au fost activitățile concrete circumscrise ilicitului penal în privința fiecărui inculpat și în directă legătură cu fiecare dintre persoanele vătămate (…), astfel încât nu se poate stabili care dintre activitățile imputate acestora au fost avute în vedere pentru conturarea fiecăreia dintre acuzații, acest aspect neputând fi clarificat nici de Judecătorul de cameră preliminară, nici de instanța de judecată, întrucât s-ar aduce atingere atât principiului separației funcțiilor judiciare (…) cât și dreptului la apărare al inculpaților.

Mai mult decât atât, o asemenea delimitare nu poate fi realizată nici pe baza mențiunilor ce au fost făcute în capitolul dedicat încadrării în drept a faptelor (Capitolul VIII), din moment ce, pe de o parte, au fost reținute, într-o manieră rezumativă doar anumite elemente faptice, aspect ce nu poate fi confundat cu descrierea detaliată a acuzațiilor, iar, pe de altă parte, obiectul și limitele judecății sunt date de totalitatea faptelor și persoanelor arătate în actul de sesizare, iar nu de încadrarea juridică a acestora, care poate suferi modificări în urma cercetării judecătorești.

De asemenea, la secţiunea dedicată fiecărei persoane vătămate, procurorii redactori au substituit descrierea fiecărei fapte prin prezentarea conţinutului mijloacelor de probă, respectiv a declaraţiilor date de persoanele vătămate și/sau de martori. Din această perspectivă, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi reaminteşte faptul că, în unele situaţii, redarea conţinutului unor mijloace de probă se poate dovedi deosebit de relevantă, fiind necesară pentru a sublinia unele împrejurări faptice sau pentru evidenţierea elementelor constitutive ale infracţiuniii pentru care au fost formulate acuzaţiile.

Cu toate acestea, maniera în care s-a procedat la întocmirea actului de sesizare, prin prezentarea unor fragmente din declaraţii – oricare ar fi valoarea lor probatorie – , nu-i exonerează pe procurorii redactori de a descrie situaţia de fapt a fiecărei persoane vătămate în urma unei analize coroborate a întregului probatoriu. În aceste condiții, modalitatea în care s-a procedat ar conduce la ideea ca judecătorul să deducă starea de fapt, să contruiască el însuşi situaţia de fapt care formează obiectul propriei sesizări, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, le-ar fi revenit procurorilor, în calitate de titulari ai acțiunii penale, obligația de a descrie corespunzător, în cuprinsul rechizitoriului, situația de fapt cu care este sesizată instanța în cazul fiecărei învinuiri ce formează obiectul trimiterii în judecată a inculpaților, prin indicarea tuturor elementelor necesare pentru a încadra faptele în tipicitatea infracțiunilor ce se constituie în variante normative ale infracţiunilor contra umanităţii, astfel încât să se realizeze o delimitare clară a obiectului judecății.

Astfel cum s-a dezvoltat anterior, rezoluţiei din data de 09 iunie 2005 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Iliescu Ion îi lipseşte cauza acuzaţiei. După cum se va dezvolta în continuare, lipsa cauzei acuzaţiei din cuprinsul rezoluţiei de începere a urmăririi penale nu a fost suplinită de procurorul de caz nici măcar după ce învinuitul Iliescu Ion, prin apărătorii săi aleşi, a solicitat, în 3 rânduri, să i se aducă la cunoştinţă baza factuală a acuzaţiilor. În aceste condiţii, prin modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta penală, învinuitului Iliescu Ion i-a fost încălcat, în mod grav şi iremediabil, dreptul la apărare, în continuare urmând a fi menţionaţi martorii ce sunt propuşi prin rechizitoriul nr. 47/P/2014 şi care au fost audiaţi în dosarul nr. 75/P/1998, în raport de data de începere a urmăririi penale faţă de învinuitul Iliescu Ion, iar ulterior, de solicitările repetate, dar cărora nu li s-a dat curs, formulate de acelaşi învinuit de a i se aduce la cunoştinţă cauza acuzaţiilor, tocmai pentru a-şi putea pregăti apărarea. Totodată, se va menţiona şi dacă aceşti martori au mai fost reaudiaţi după redeschiderea urmăririi penale ce a fost dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordonanţa nr. 3/C3/2015.

Cum se apără procurorii

Augustin Lazăr, fost procuror general al României, a declarat într-un interviu pentru Europa liberă că: ”Urmărirea penală s-a început în condițiile Codului penal de atunci, la nivelul exigențelor din acea perioadă. Acum exigențele procesual-penale sunt mult mai ridicate decât în urmă cu 13 ani. Foarte important și interesant este că la redeschiderea urmăririi penale, în februarie 2015, ordonanța de redeschidere a fost confirmată printr-o încheiere a judecătorului de Cameră preliminară din vremea aceea, care a menținut ca valide aceste acte.

Toate mijloacele de probă au fost reinstrumentate, însă măsuri care s-au luat între 2005-2007, cum ar fi începerea urmăririi penale nu mai puteau fi repetate, pentru că au fost examinate o dată de judecătorul de camera preliminară și au fost menținute ca valide, iar acestea nu puteau fi infirmate de procuror. Nu era rațional.

Sunt acte care nu mai pot fi refăcute fiindcă au trecut foarte mulți ani de la data la care au fost administrate. Deci, nu toate actele pot fi refăcute, ceea ce ar înseamna să afirmăm că justiția nu mai este posibilă după ce a trecut o perioadă de timp. Așa ceva nu s-a mai văzut în niciun dosar, fiindcă au mai fost dosare vechi.”

Augustin Lazăr a dat ca exemplu dosarul Gheorghe Ursu unde toate actele făcute de procurori au fost considerate valide.

Fostul șef al Parchetelor Militare, generalul Gheorghe Cosneanu: ”Judecătorii Camerei Preliminare au anulat toate actele făcute până la redeschiderea dosarului în 2017, mai exact rezoluțiile vechi, din 1998, iar pe cale de consecință sunt considerate nule toate actele făcute de atunci încoace”.

Sursa: romania.europalibera.org

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI