Actualitate

Victor Ponta preia astăzi mandatul interimar de ministru al Transporturilor, după condamnarea lui Relu Fenechiu

Dragoş Suciu

Publicat

în

Victor-Ponta1Premierul Victor Ponta va prelua astăzi, la ora 13.00, mandatul interimar de ministru al Transporturilor, la sediul ministerului.

Petrecerea Divorțaților

Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de revocare din funcţia de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, la propunerea premierului Victor Ponta, precum şi numirea şefului Guvernului ca interimar la Transporturi.

Constituţia prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor, iar Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]

Citește mai mult

Actualitate

5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]

Citește mai mult

Actualitate

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]

Citește mai mult