Vicepreședinte CNAS: Folosirea cardului de sănătate devine obligatorie de la 1 mai 2015
Alin Costache, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a reamintit miercuri, 23 aprilie, că, de la 1 mai, folosirea cadrului de sănătate devine obligatorie.
‘Au mai rămas 10 zile până la demararea sistemului de plată a serviciilor medicale pe baza cardului de sănătate. Până în acest moment, la nivel național au fost distribuite 13,5 milioane de carduri. Ne-au fost returnate de către Poșta Română 500.000 de carduri pentru că adresantul nu a fost găsit din varii motive la domiciliu, mai rămânând, de asemenea, de emis alte 400.000 de carduri, acestea deservindu-i pe asigurații care au intrat în sistem din ultimul trimestru al anului 2014 până acum. Dacă, totuși, vor fi pacienți care nu vor avea card de sănătate, aceștia vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverințe eliberate de Casa de Sănătate’, a declarat vicepreședintele CNAS, Alin Costache.
În continuare, acesta a precizat că, la Arad, a constatat că aproape toate spitalele au deja cititoare de carduri, doar Spitalul de Boli Cronice din Sefiș neavându-l încă în dotare.
Vicepreședintele CNAS a precizat că doar cardul de sănătate nu este suficient pentru ca pacienții să poată beneficia de servicii medicale, deoarece acesta nu conține datele medicale ale acestora.
‘Cardul de sănătate ajută doar la decontarea serviciilor medicale. Pentru accesul la istoricul medical al pacientului este nevoie de activarea Dosarului Electronic de Sănătate, lucru care însă se face doar dacă asiguratul dorește acest lucru’, a arătat Alin Costache.
Potrivit acestuia, Dosarul Electronic de Sănătate poate fi activat la cererea asiguratului de către orice operator de servicii medicale, fie că este spital, medic de familie, clinică etc. Asiguratul primește o parolă și în fiecare moment poate vedea care este starea lui medicală, de ce servicii medicale a beneficiat, ce astfel de servicii i-au fost decontate sau ce tratamente prescrise.
‘Recomandăm însă activarea acestui dosar, pentru că în felul acesta medicul care consultă pacientul are acces la întregul istoric medical al pacientului și astfel are toate datele necesare pentru a alege tratamentul cel mai potrivit’, ‘ a adăugat Alin Costache, vicepreședintele CNAS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]