Politică Administrație

Vești bune pentru fermieri și agricultori! Se lansează prima sesiune de depunere din PNDR 2014-2020

Bogdan Presecan

Publicat

în

Se dă startul la depunerea de proiecte pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020

Petrecerea Divorțaților

Prin Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 90967/23.04.2014, s-a stabilit lansarea unei sesiuni de depunere în cadrul Măsurii 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole – în perioada 20 mai şi 18 iulie 2014. De asemenea, în perioada 20 mai – 30 iulie 2014, se va deschide şi sesiunea de depunere a cererilor de ajutor pentru pachetul a) plăţi în favoarea porcinelor şi pachetul b) plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Măsurii 215 – Plăţi pentru bunăstarea animalelor.

„Sunt bucuros că ne-am respectat angajamentele luate încă din ianuarie anul curent când domnul Ministru Daniel CONSTANTIN a promis lansarea primelor sesiuni de depunere a proiectelor încă din luna mai a acestui an. Acest lucru a devenit o realitate. Beneficiarii vor avea o altă surpriză plăcută, şi anume, depunerea proiectelor se va face on-line” a declarat Nicolae POPA, director General Adjunct al APDRP

Alocarea financiară pentru Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole – este de 150 milioane euro, din care:

–         o alocare clasică de 100 milioane euro pentru achiziţia de utilaje şi construcţii montaj;

–         o alocare pentru fermele de familie de 35 milioane euro;

–         o alocare de 15 milioane euro pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.

„Având în vedere faptul că Programul PNDR 2014-2020 se află încă din luna martie în studiu şi analiza experţilor Comisiei Europene şi mai mult ca sigur va fi aprobat până cel târziu în luna august anul curent, conducerea ministerului se preocupă să se lanseze şi alte sesiuni în toamna acestui an, cel mai probabil pentru Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” a adăugat Nicolae POPA, director General Adjunct al APDRP


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult