Valeriu Gheorghiță despre viitorul certificatului verde: Ce modificări ar putea surveni și când ar urma să fie retras acest document
Valeriu Gheorghiță despre viitorul certificatului verde: Ce modificări ar putea surveni și când ar urma să fie retras acest document
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în România, a vorbit despre posibilitatea ca, în viitorul apropiat, certificatul verde și tot ce implică acest document să fie redefinit.
Din luna iunie a anului viitor, certificatul ar urma să fie retras la nivelul Uniunii Europene (UE). „În momentul în care s-a stabilit, la nivelul Comisiei Europene, această valabilitate (n.r. – iunie 2022), s-au luat în calcul două aspecte: care va fi perioada până la care se va întinde această situație pandemică, cu risc crescut de număr de cazuri și impact pe sistemul social, sistemul medical și sistemul economic.
Din acest punct de vedere s-a considerat că o perioadă de un an de zile de când a fost implementat este una rezonabilă.
Un alt argument în plus pentru această perioadă de valabilitate a fost estimarea protecției pe care noi o avem după vaccinare – aveam date la 6 luni, la 8 luni, la momentul respectiv și atunci se preconiza protecție care se va menține cel puțin un an de zile”, a afirmat Valeriu Gheorghiță la TVR. Oficialul a mai vorbit și despre schimbările care ar putea surveni asupra certificatului verde.
Ce modificări ar putea să survină asupra acestui act
„Vedem că deja Franța a impus obligativitatea, pentru persoanele de peste 65 de ani, de a se efectua această doză booster, care să fie inclusă și în certificatul digital. Ceea ce mă face să cred că nu este exclus ca în perioada lunilor următoare să asistăm la o redefinire a certificatului digital. Cel puțin pentru anumite categorii – persoane vulnerabile sau persoane la risc mare de expunere, cum e personalul medical – să fie nevoie de includerea unei doze booster (în certificatul de vaccinare, n.red), doză de rapel la minim șase luni”, a mai precizat coordonatorul campaniei de vaccinare din România.î
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, și îndeplinesc condițiile legale, trebuie să depună cererile la primărie până la 20 noiembrie pentru a primi sprijinul începând din această lună, anunță Agenția […]
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul său. Președintele Nicușor Dan a confirmat existența unei oferte transmise administrației de la Washington, a vorbit despre împărțirea costurilor și despre […]
Portofelul de identitate digitală în România: Premierul Luca Niculescu anunță când va fi lansat
Portofelul de identitate digitală în România: Premierul Luca Niculescu anunță când va fi lansat Guvernul va stabili calendarul lansării etapizate a Ro Wallet, portofelul de identitate digitală, primele etape ale proiectului urmând să înceapă în ianuarie 2027. Aplicația le va permite cetățenilor să acceseze de pe telefon datele de identitate și documentele digitale de care […]
