Actualitate

Vadu Moților: 40 de brazi de Crăciun transportaţi ilegal, confiscaţi de poliţişti

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În cadrul unei acţiuni ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor silvice, poliţiştii l-au identificat, duminică seara, pe O.F.G., de 37 de ani, din comuna Albeşti, judeţul Mureş, care transporta cu o autoutilitară, pe DN 75, pe raza localităţii Vadu Moţilor, 40 pomi de Crăciun, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, brazii au fost confiscaţi iar faţă de conducătorul auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult