Ştirea zilei

UPDATE/ Rezultate REPARTIZARE licee 2021: Repartizarea, publicată SÂMBĂTĂ, de Ministerul Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Rezultate Admitere liceu 2021: Repartizarea, publicată SÂMBĂTĂ, de Ministerul Educației

Sâmbătă, 24 iulie 2021 a avut loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022.

Citește și: ADMITERE LICEU 2021: A DOUA etapă de repartizare computerizată. CALENDARUL admiterii

Vezi AICI rezultatele repartizării computerizate pentru Admitere liceu 2021

Potrivit Ministerului Educației, media notelor de la evaluarea națională contează în procent de 80% din media de admitere în clasa a noua, 20% fiind media aritmetică a celor patru ani de gimnaziu. Astfel, repartizarea în licee va avea loc pe 24 iulie, deoarece calendarul a fost modificat la finalul lunii aprilie.

Între 25 și 28 iulie, elevii vor depune dosarele de înscriere la școlile unde au fost repartizați.

Pentru ca un candidat declarat admis după repartizarea computerizată să se poată înscrie la liceu, va trebui să prezinte următoarele acte. Acestea vor trebui prezentate în format original la liceu.

-cererea de înscriere
-cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere
-adeverință ce conține notele și media generală de la Evaluarea Națională
-foaia matricolă cu situația din clasele V – VIII (cu calculul mediei generale)
-fișă medicală

Pe 29 iulie 2021, unitățile de învățământ liceal vor transmite situația locurilor rămase libere ca urmare a neînscrierii candidaților admiși în prima etapă.

Calendarul etapei a doua de repartizare computerizată

Între 29 iulie și 5 august 2021, candidații din etapa a doua se vor putea înscrie la repartizarea computerizată.

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES 29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații. 29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care nu au fost repartizați computerizat în prima etapă.

29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii. 6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal.

6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua.

9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Vechiul drum al Pianului, 5 kilometri de drum modernizați complet, printr-un proiect în valoare de 11,6 milioane de lei: Recepție la finalul lucrărilor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vechiul drum al Pianului, 5 kilometri de drum modernizați complet, printr-un proiect în valoare de 11,6 milioane de lei: Recepție la finalul lucrărilor „Vești bune! A fost făcută recepția lucrărilor la Drumul Pianului, una dintre investițiile importante realizate de Consiliul Județean Alba”, a anunțat miercuri, 10 iunie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Vârstnic de 88 de ani, din Alba Iulia înșelat cu 40.000 de lei prin Metoda „Accidentul”: Un fals medic i-a cerut bani pentru operația nepotului. Poliția, în alertă

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârstnic de 88 de ani, din Alba Iulia înșelat cu 40.000 de lei prin Metoda „Accidentul”: Un fals medic i-a cerut bani pentru operația nepotului. Poliția, în alertă Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, miercuri, 10 iunie 2026, de către un bărbat, în vârstă de 88 de ani, din Alba Iulia, cu privire la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Pompierii militari din Aiud au salvat un pui de pisică ce căzuse în scurgerea unei case, la 2 metri adâncime

Ioana Oprean

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au salvat un pui de pisică ce căzuse în scurgerea unei case, la 2 metri adâncime Pompierii militari din Aiud au salvat un pui de pisică ce căzuse în scurgerea unei case, 2 metri adâncime. „Între viață și moarte, la doi metri adâncime. O salvare contracronometru în municipiul Aiud „Nu contează […]

Citește mai mult