Politică Administrație

UPDATE FOTO/VIDEO: Elena Udrea își prezintă moțiunea la Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Deputatul PDL Elena Udrea s-a aflat vineri la Alba Iulia, pentru a-şi prezenta moţiunea „Noul PDL – o nouă Românie”. Întâlnirea cu democrat-liberalii din Alba face parte din turneul electoral în Transilvania al fostului ministru al Dezvoltării și Turismului, cu scopul de a-și convinge colegii din organizațiile județene ale PDL să o susțină pentru a câștiga funcția de  președinte al partidului.

La întâlnirea de la Alba Iulia participă aproximativ 100 de persoane în majoritate delegați ai PDL Alba care vor participa la Congresul Extraordinar al partidului, din 23 martie.

Elena Udrea a fost însoțită de senatorul Ion Arion, președintele PDL Sibiu și de deputatul PDL de Ialomița, Gheorghe Tinel. La sosire a fost așteptată de președintele PDL Alba, Mircea Hava și de senatorul Alexandru Pereș care, alături de președintele CJ Alba, Ion Dumitrel au invitat-o la o discuție de 10 minute, în particular, înainte de deschiderea evenimentului. Cu această ocazie senatorul Pereș i-a făcut cadou și un mărțișor pe care Udrea s-a grăbit  să și-l prindă pe haină.

În sală Elena Udrea a fost primită cu flori, aplauze și imnul PDL iar discursul de bun-venit a fost susținut de Mircea Hava.

În PDL avem oameni foarte buni, avem organizatori foarte buni. Avem oameni care au demonstrat acolo unde au făcut administrație, în minister, că știu să facă lucruri foarte bune. (…) Din păcate nu înțelegem să facem o echipă dar eu sunt sigur că după 23 martie, indiferent ce se va întâmpla, așa cum s-a întâmplat și în 2011, PDL va da o echipă de conducere care știe ce să facă. (…) Vă mulțumesc doamnă ministru și echipei dumneavoastră că sunteți aici. Ne bucurăm pentru că ați fost și rămâneți un om cu care am putut să discutăm corect, normal și colegial despre ceea ce înseamnă treburile noastre”, a spus Mircea Hava.

*Elena Udrea: ”PDL trebuie să facă opoziție cum făcea odată, de dimineața până seara, și în culcare și în sculare”

După discursurile de susținere ale celor doi parlamentari din echipa sa, Elena Udrea a detaliat pentru participanți viziunea sa privind viitorul PDL care, în opinia sa nu s-a făcut destul de bine auzit în campania electorală de la alegeri și care nu face o opoziție destul de activă după intrarea în Parlament.

Partidul Democrat Liberal trebuie să acționeze, să devină principala forță de opoziție, dar cum făcea odată, de dimineața până seara, și în culcare și în sculare, pentru că ei greșesc de dimineața până seara. În fiecare zi acest Guvern greșește. Dacă nu semnalăm în fiecare zi greșelile, dacă nu atragem atenția electoratului, dacă nu le arătăm în fiecare zi românilor că deși li s-a promis că vor trăi mai bine, trăiesc din ce în ce mai scump, nu vor înțelege atât de ușor pentru că oamenii, în continuare, cred realitatea de la televizor și nu realitatea pe care o trăiesc”, a spus Udrea.

Candidatul la președinția PDL a mai arătat că din punctul său de vedere destinele partidului și al țării, în acest moment, ”se aseamănă și se împletesc” iar România poate să devină un stat de drept care poate să ofere condiții mai bune de trai cetățenilor:

Fostul ministru al Dezvoltării a mai arătat că PDL trebuie să recâștige electoratul cu vârsta în jur de 40 de ani, care este „adevăratul motor economic şi social al României de astăzi”, un electorat activ care nu așteaptă pomeni nici de la Stat nici de la partide în campanie. ”Acest electorat care este definit în moțiunea mea generația 40 trebuie adus înapoi lângă PDL”, a mai spus Udrea:

Vă cer să aveți încredere în viziunea pe care o am pentru Partidul Democrat Liberal, să faceți parte din echipa pe care cred că pot să o construiesc, pentru viitorul acestui partid. Cred că împreună putem recâștiga alegerile, putem reveni la guvernare. Și vreau să vă spun că nu cred că trebuie să revenim în orice condiții. Cred că PDL poate reveni la guvernare într-o alianță, dar întotdeauna ca partid puternic, partener egal, nu pe ușa din spate, nu vioara a doua, nu partid-balama. Vă cer să fiți alături de mine în această competiție și să mergem împreună din 24 martie mai departe. Partidul există, echipa există, vă cer doar încrederea să facem împreună ceea ce trebuie. Să punem în practică viziunea necesară pentru ca PDL să câștige din nou alegerile, să revină la guvernare, să fie din nou principalul partid politic din România!”, a încheiat candidatul la fotoliul de președinte al PDL.

Democrat-liberalii albaiulieni nu au ratat ocazia ca, la finalul evenimentului, să-i spună Elenei Udrea câteva cuvinte, să-i sărute mâna și să-i facă mici cadouri. Printre acestea s-a remarcat un coș plin cu ghiocei, oferit de președintele PDL Alba Iulia, Paul Voicu.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult