Uniriştii duşi cu zăhărelul de Steaua, în „cazul” Nicuşor Stanciu! *„Alb-negrii” au fost amânaţi de 7 ori de comisiile federale
FC Unirea Alba Iulia a reclamat pe Steaua la comisiile abilitate din cadrul FRF, pentru suma de 22.000 de euro, însă judecarea cazului Nicuşor Stanciu tărăgănează, deja fiind 7 termene în care fosta divizionară secundă nu şi-a găsit dreptatea la forul federal.
În pragul dispariţiei de pe harta fotbalului românesc, după ce a fost abandonată de toată lumea, FC Unirea Alba Iulia mai aşteaptă, după intrarea în insolvenţă, doar anunţarea falimentului pentru a fi ştearsă oficial din documente, undeva prin luna octombrie. „Din păcate, nu s-au găsit soluţii viabile pentru asigurarea finanţării necesare la nivel de seniori. Asta este, speram că vom activa în Liga a IV-a, dar în actualele condiţii o să continuăm activitatea pe «FC Unirea 2006» cu Centrul de copii şi juniori”, a spus Mihai Dăscălescu, oficialul fostei divizionare secunde. Tot din aceste motive, cauzate de incertitudine, talentatul Filip Morar şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract, iar alţi 7 jucători ce au încheiat junioratul (I. Stan, R. Moga, M. Olar, Coţolan, Joldeş, Dendiu, Vodă) sunt liberi şi pot pleca gratis, fără pretenţii din partea clubului.
*Revendică procent din taxa de solidaritate
Până atunci însă, „alb-negrii” se chinuie efectiv să recupereze procentul cuvenit din taxa de solidaritate în urma transferului lui Nicuşor Stanciu de la FC Vaslui la Steaua, aproximativ 22.000 de euro. Reclamaţi la comisiile federale pentru că au virat în conturile lui Porumboiu întreaga sumă cuvenită tranzacţiei, campionii sunt în culpă, însă respectivul caz a fost amânat, parcă în bătaie de joc, de 7 ori, dintr-un motiv pueril: acordul de transfer între cluburi nu a fost trimis de la Liga Profesionistă la Federaţie!
„Nu ştiu ce se întâmplă şi ce se doreşte, dar parcă s-au adunat prea multe amânări. Jusitificări există, dar deja totul s-a transformat într-un caz rar. E deranjant, mai ales că noi ne bazăm pe respectivii bani pentru a continua activitatea juvenilă a clubului”, a conchis Mihai Dăscălescu. Probabil că prin respectiva tărăgănare, Steaua încearcă să profite la maximum de starea dezastruoasă în care se află clubul fanion al judeţului Alba, Unirea Alba Iulia care l-a vândut pe Nicuşor Stanciu la FC Vaslui în septembrie 2011, contra sumei de 224.000 euro.
În acest context, albaiulienii au de aşteptat verdictul în alt litigiu legat de numele proaspătului stelist Nicuşor Stanciu. Ardelenii l-au reclamat pe impresarul Florin Manea la FRF pentru că nu a plătit încă 30.000 de euro, au pierdut la comisiile federale, însă litigiul a ajuns la Judecătoria Sectorului 1.
Sursa foto: Gazeta Sporturilor, Prosport
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”
Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]
Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]
Foto: Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău – pe podium
Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău a urcat pe podium În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a învins Cuprirom Abrud, în derby-ul Munților Apuseni, distanțându-se în ierarhie, după ce Dacic Blandiana a pierdut la Săsciori, într-o rundă […]
