Unirea Alba Iulia, speranțe într-o primăvară a revenirii! În retur, 350.000 de lei de la Primăria muncipiului
Unirea Alba Iulia a trecut peste momentele dificile trăite în cursul anului trecut, iar în această primăvară sunt semnale că din punct de vedere financiar lucrurile se vor îmbunătăți, după luni bune de chin și probleme majore (memorii ale foștilor echipieri, jucători neplătiți de aproape un an, bareme de arbitraj achitate de persoane apropiate clubului etc), ce au dus clubul la limita supraviețuirii.
Astfel, aleșii locali au alocat pentru partea a doua a sezonului suma de 350.000 de lei, fonduri care asigură o liniște din acest punct de vedere. Este un prim pas, până la vară, când primăria municipiului Alba Iulia vrea să preia total clubul ce activează pe a treia scenă (o variantă ar fi prin intermediul CS Municipal Alba Iulia). 
“Avem stabilitate și acest lucru contează foarte mult. Importantă este implicarea autorităților locale, avem promisiuni că de la vară lucrurile vor intra în firesc. Se dorește o activitate pe baze noi, intenționându-se o promovare imediată în Liga a 2-a. Dar o prezență pe a doua scenă reprezintă un efort substanțial, fiind nevoie de un buget considerabil. Din banii ce vor veni din transferul lui Nicolae Stanciu în China o să achităm din datoriile acumulate”, a punctat Mihai Dăscălescu, președinteke Consiliului Director al AFC Unirea 1924 Alba Iulia, într-o emisiune la Radio Unirea FM. Acesta a anunțat că în cursul săptămânii viitoare își va depune candidatura la un nou mandat în Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentant al Ligii a 3-a la alegerile din 12 aprilie.
Unirea Alba Iulia începe sezonul în Seria a 9-a din postura de “lanternă roșie” a Ligii a 3-a, cu 8 puncte după 15 etape, primul meci fiind sâmbătă, 12 martie, la Bistrița. Miza este evitarea retrogradării, iar pentru aceasta se mai vizează transferuri. O ultimă achiziție este portarul Sorin Gavriș (32 de ani, ultima data la CS Oșorhei, fost și la Someșul Dej, care de-a cursul carierei a evoluat pentru FC Bihor, Oţelul Galaţi, Gaz Metan Mediaş, Juventus Bucureşti, Sporting Roşiori și CSM Slatina).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
