Ştirea zilei

Ungaria, REPLICĂ pentru politicienii care au cerut să părăsească UE: „Nu vrem să plecăm, vrem să salvăm Uniunea de ipocriți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Controversata legislaţie ungară a stârnit o dezbatere neobişnuit de aprinsă la summitul celor 27 de ţări de la Bruxelles, potrivit participanţilor.

”Nu a fost o discuţie diplomatică, a fost mai degrabă o confruntare”, a comentat premierul belgian Alexander De Croo, calificând acest moment drept „istoric”.

Legea a determinat 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Belgia, să le scrie liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU Antonio Guterres (invitat la summit) despre necesitatea de a susţine valorile europene.

De Croo a subliniat că ”aproape toţi” participanţii l-au criticat pe liderul suveranist, care nu a putut conta decât pe sprijinul omologului său polonez şi ‘puţin’ pe al celui sloven.

”Discuţia a fost animată şi foarte, foarte sinceră’, a declarat cancelarul german, Angela Merkel. ”Am fost cu toţii foarte clari în ceea ce priveşte valorile fundamentale care sunt importante pentru noi”.

Premierul olandez, Mark Rutte, a fost foarte ofensiv, spunând că Ungaria, cu legea sa, nu mai are „nimic de făcut în Uniunea Europeană”. El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat „care a fost creat în acest scop” şi să părăsească Uniunea – aşa cum au făcut britanicii, potrivit unei surse europene.

Potrivit acestei surse, premierul luxemburghez, Xavier Bettel, a declarat că s-a depăşit o „linie roşie”, iar suedezul Stefan Lofven a avertizat că concetăţenii săi nu doresc să „trimită bani către o ţară” care acţionează în acest fel, deşi fondurile europene reprezintă o importantă mană cerească pentru Ungaria.

Legea prevede că „pornografia şi conţinutul care prezintă sexualitatea sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile persoanelor sub 18 ani”.

Această lege ”nu mi se pare că este conformă cu valorile noastre”, a apreciat preşedintele francez, Emmanuel Macron, sperând să poată să-l convingă pe liderul ungar de o ”schimbare a acestui text”.

”Legea nu se referă la homosexuali, (ci) la modul în care părinţii vor să îşi educe copiii în materie de sex”, s-a apărat Orban, acuzându-i pe omologii săi europeni că nu au citit-o.

Ungaria nu doreşte să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga.

Textul controversat i-a adus Budapestei o scrisoare de mustrare din partea Comisiei, care i-a dat termen până la 30 iunie pentru a răspunde. Executivul UE are competenţa de a iniţia proceduri pentru încălcări ale legislaţiei UE care ar putea duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la aplicarea de sancţiuni.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult