Actualitate

Un popor dator la bănci! Peste jumătate dintre români au de înapoiat bani cămătarilor moderni și rudelor

Bogdan Presecan

Publicat

în

Aproape jumătate dintre români, mai precis 43%, au datorii la bănci, conform unui studiu realizat la comanda Kruk România, firmă care se ocupă de recuperarea de datorii.

Petrecerea Divorțaților

Sondajul a fost realizat în perioada 1-12 și indică faptul că românii sunt pesimişti în privinţa situaţiei materiale.

Alţi peste 20% dintre cei chestionaţi în cadrul studiului au datorii către persoane fizice, în general rude. În total, doi din trei români au o datorie iar la jumătate dintre aceştia datoria depăşeşte o mie de euro. Acesta spune că aproape jumătate dintre români, conform studiului, declară că situaţia lor financiară este mai proastă decât situaţia părinţilor lor la aceeaşi vârstă.

Potrivit romania-actualitati.ro, studiul a fost comandat de compania Kruk și fost coordonat de antropologul Vintilă Mihăilescu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult