Un polițist din Alba s-a pretins atotștiutor în tehnică: Amenda abuzivă cu care l-a ”umflat” pe un cetățean
Un polițist din Alba s-a pretins atotștiutor în tehnică: Amenda abuzivă cu care l-a ”umflat” pe un cetățean
Un polițist din IPJ Alba a aplicat o amendă de 30.000 de lei, considerând că un localizator de cabluri din pereți, achiziționat din supermarket, ar fi un detector de metale folosit în scop arheologic.
Sancțiunea a fost aplicată după o percheziție, din 9 decembrie 2021, la domiciliul unui bărbat (Dan E.), care era suspect într-un dosar penal.
„A fost identificat un detector de metale marca SMN-2002, fără serie, pentru care susnumitul nu a putut prezenta autorizație. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că susnumitul nu deține autorizație pentru deținerea detectorului”, a scris polițistul din IPJ Alba în procesul verbal încheiat în 11 ianuarie 2022.
Bărbatul a fost amendat cu suma de 30.000 de lei. Așa-zisul detector de metale era, în realitate, un localizator de cabluri electrice pe care susține că l-a cumpărat din piața de vechituri. Aparatul se vinde la liber în hipermarket-uri și costă circa 150 de lei.
Din descriere rezultă că poate localiza metal, conductori electrici și lemn la adâncimi cuprinse între 2,4 și 3,8 centimetri, fiind folosit în special pentru a detecta astfel de obiecte aflate în pereți.
Bărbatul a contestat sancțiunea și a câștigat procesul al Judecătoria Alba Iulia. A fost anulat procesul verbal, iar IPJ Alba a fost obligat la plata a 1.020 lei cheltuieli judiciare. Hotărârea nu a fost motivată, astfel încât nici nu a putut fi contestată.
Persoana amendată a depus, în paralel, și o plângere penală pe numele polițistului pe care îl acuză de abuz în serviciu. „Am fost oprit în trafic, moment în care numitul … subinspector de poliție mi-a prezentat un mandat de percheziție a autoturismului și ulterior un mandat de percheziție domiciliară pentru o pretinsă postare pe o rețea de socializare, fiind în cele din urmă condus la locuința mea pentru punerea în executare a mandatului (…)
În sertarul cu scule electrice folosit pentru repararea instalațiilor electrice, polițistul a descoperit un localizator de cabluri electrice de dimensiuni reduse pe care l-a ridicat, deși i-am învederat că acest mini-aparat este destinat strict localizării firelor de tensiune din perete (…) fiind de fapt un multifuncțional 3 în 1 și nu un detector de metale folosit în scop arheologic”, se arată în plângerea penală.
Acesta a obținut și o adresă oficială din partea Poliției municipiului București în care se susține că este vorba despre un dispozitiv pentru care nu este bevoie de obținerea unei autorizații de deținere „întrucât utilitatea acestuia este una casnică/industrială, putând fi folosit în construcții”.
„Am vorbit și cu șeful de magazin din Alba Iulia care vinde astfel de dispozitive, care în urma verificării stocului mi-a spus că de la începutul ofertei au fost vândute circa 500 de astfel de aparate, prin urmare, dacă acestea s-ar autoriza de către poliție ar trebui să regăsim circa 500 de autorizații noi”, a declarat bărbatul.
La momentul percheziției acesta era suspect pentru răspândirea de informații în mediul online prin care ar fi defăimat mai mulți polițiști din cadrul IPJ Alba.
În trecut, acesta a mai avut conflicte cu polițiști, pe care i-a acuzat că i-au „fabricat” un dosar penal privind furtul unor bunuri de patrimoniu din situri arheologice. În final, a fost trimis în judecată, dar a fost achitat definitiv.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”
Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]


