Actualitate

Un colos românesc își redeschide porțile: Azomureș repornește instalațiile la circa 55% din capacitate. Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

Un colos românesc își redeschide porțile: Azomureș repornește instalațiile la circa 55% din capacitate. Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a declarat în urma vizitei de vineri la Azomureş, că echipa managerială a Azomureș a decis repornirea instalaţiei Amoniac III şi reluarea producţiei de îngrăşăminte complexe NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar, la circa 55% din capacitate.

Petrecerea Divorțaților

„Este a treia întâlnire pe care o am în trei luni de la preluarea mandatului cu echipa de la Azomureş şi, bineînţeles, de fiecare dată am întrebat ‘când daţi drumul’. Şi mă bucur foarte mult că s-a potrivit ca astăzi echipa Azomureş să anunţe repornirea acestui combinat strategic pentru ţară. Ştiu că nu sunt uşoare condiţiile de piaţă, ştiu că echipa de conducere Azomureş îşi asumă şi riscuri, cu atât mai mult într-un context economic complicat, cu reforme fiscal-bugetare, cu atât mai mult înainte de venirea iernii, când, în general, preţurile la gaz cresc, mai ales înspre ieşirea din sezonul rece, în februarie, de exemplu. Şi apreciez foarte mult că Azomureş a răspuns acestui apel pe care Guvernul României l-a făcut în repetate rânduri, autorităţile locale, de a reporni activitatea combinatului”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Ministrul Energiei a precizat că instalaţiile de pe platformă vor fi repornite la o capacitate de circa 50- 55% şi că astfel se va asigura o importantă sursă de furnizare a îngrăşămintelor pentru fermierii români.

„Consider că nu e normal ca la capacitatea şi potenţialul pe care România le are în sectorul agricol să importăm produse din Egipt, Algeria, Uzbekistan şi alte pieţe. Când avem gaz, avem potenţial agricol şi avem combinate chimice, între care sigur că Azomureş este ca o perlă a coroanei. Încă o dată vreau să vă felicit pentru asumarea de care aţi dat dovadă (…) Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă şi am apreciat faptul că Azomureş şi-a făcut eforturi să-şi păstreze resursa umană chiar în perioada în care nu a funcţionat şi sunt convins că asta va face şi în continuare. În plus, înţeleg că vor fi şi recrutaţi în plus oameni pentru funcţionarea combinatului şi asta este iarăşi o veste bună pentru toţi românii”, a afirmat Burduja.

Directorul general al Azomureş, Josh Zacharias, a arătat că societatea a încheiat în aceste zile contracte de achiziţionare de gaze naturale, care permit reluarea producţiei de îngrăşăminte la 50% din capacitatea totală a fabricii, începând cu luna octombrie 2023.

„Achiziţia de gaze naturale s-a făcut în ciuda provocărilor continue pe care le vedem în structura pieţelor locale de energie, precum şi a taxelor suplimentare care tocmai au fost anunţate, care cu siguranţă vor creşte costurile noastre. Pe de altă parte, considerăm că asigurarea aprovizionării cu îngrăşăminte pentru sezonul agricol următor (2023 – 2024) este pur şi simplu prea importantă pentru a fi ignorată pentru sectorul agricol românesc, aşa că era momentul să acţionăm. Intenţia noastră este de a menţine în funcţiune producţia de Amoniac (gazul fiind aici materie primă), precum şi instalaţiile de produs finit NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar atât timp cât condiţiile o permit, cu menţiunea că volatilitatea pieţelor pentru gaze şi îngrăşăminte este încă la cote istorice, deci viitorul este încă incert”, a declarat Josh Zacharias, director general al Azomureş.

Potrivit conducerii, platforma Azomureş produce amoniac (produs intermediar pentru fabricarea îngrăşămintelor) în doua instalaţii similare, codificate III şi IV. Repornirea Amoniac III şi a instalaţiilor conexe vor permite fabricarea unei cantităţi importante de îngrăşăminte pentru fermierii din România care pregătesc culturile din noul sezon agricol.

„Azomureş şi îngrăşămintele joacă un rol vital în economia românească, conectând cele două mari sectoare ale energiei şi agriculturii. Am avut un dialog continuu cu Guvernul României şi în special cu ministerele Economiei, Energiei şi Agriculturii pentru a identifica cele mai bune soluţii care să ne permită să ne reluăm pe deplin activitatea într-un mod sustenabil. Nu am ajuns unde ne-am propus, dar acesta este un pas important înainte şi credem că, prin continuarea dialogului, ne vom asigura că Azomureş ajunge la 100% din capacitate şi contribuie la ambiţia Guvernului de a creşte volumul mărfurilor produse în România, de a asigura locuri de muncă pentru români, de a îmbunătăţi balanţa comercială şi, în cele din urmă, să vedem contribuţia la bugetul de stat într-un mod productiv”, a mai spus Josh Zacharias.

Azomureş a anunţat încă din vara şi toamna anului trecut mai multe etape de ajustare a producţiei de amoniac şi a celorlalte produse ale sale, în contextul preţului ridicat al gazelor naturale.

Capacitatea totală de producţie a platformei este de 1,6 milioane de tone, din care 80 – 85% sunt destinate pieţei agricole româneşti.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și lector la Facultatea de Drept din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în dimineața zilei de sâmbătă, 24 […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească Salariu și indemnizație de creștere a copilului ar putea fi cumulate. Este una dintre măsurile propuse de noul Guvern pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Aceştia ar […]

Citește mai mult

Actualitate

România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor

Ioana Oprean

Publicat

în

România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România trece la ora de iarnă, iar ora 04:00 devine ora 03:00. Românii vor câștiga astfel o oră […]

Citește mai mult