Curier Județean

Un bărbat și o femeie ar fi pătruns în locuința unei cunoștințe și ar fi sustras peste 11.000 de franci elevețieni, dintr-o poșetă. Sunt cercetați pentru furt

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat și o femeie ar fi pătruns în locuința unei cunoștințe și ar fi sustras peste 11.000 de franci elevețieni, dintr-o poșetă. Sunt cercetați pentru furt
La data de 12 iulie 2022, polițiștii din Teiuș au identificat o femeie de 45 de ani și un bărbat de 31 de ani, ambii din Teiuș, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință, faptă care a fost sesizată poliției la data de 1 iulie 2022.

Petrecerea Divorțaților

Se pare că, în seara zilei de 1 iulie, profitând de faptul că ușa locuinței unei cunoștințe a fost lăsată neasigurată, cei doi ar fi sustras, dintr-o poșetă, suma de 11.500 de franci elvețieni.

Cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în dimineața zilei de 12 iulie, domiciliile celor doi au fost percheziționate.

În urma investigațiilor, prejudiciul a fost recuperat, în proporție de aproximativ 80 %.

Față de cele două persoane, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ziua Armatei va fi sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Armatei va fi sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, la Sebeș Municipiul Sebeș marchează Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie, prin ceremonii solemne și depuneri de coroane la monumentele eroilor din Sebeș, Petrești, Răhău și Lancrăm, precum și la cimitirele catolic și evanghelic din oraș. Manifestările aduc un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

21-22 noiembrie 2026 | Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a Toamna aceasta, acordurile nostalgice și elegante ale romanței vor răsuna din nou în cadrul unui eveniment de tradiție. În perioada 21-22 noiembrie 2026, va avea loc ediția a XXI-a a Festivalului Național de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

Citește mai mult