Un bărbat din ALBA a fost amendat pentru că avea 200 de litri de vin în pivniță pentru nuntă. Procurorii au deschis și un dosar penal
Un bărbat din ALBA a fost amendat pentru că avea 200 de litri de vin în pivniță pentru nuntă. Procurorii au deschis și un dosar penal
Un bărbat din județul Alba a fost nevoit să apeleze la instanța de judecată după ce a fost depistat cu 200 de litri de vin în pivniță de către polițiști și a fost amendat cu 5.000 de lei.
Autoritățile au constatat că acesta nu ar fi fost înregistrat ca mic producător de vin la Autoritatea Vamală Teritorială Alba și au decis să îl sancționeze. Vinul a fost descoperit cu ocazia derulării unor percheziții în anul 2020, iar amenda a fost aplicată după doi ani de la identificarea cantității de vin. Proprietarul băuturii alcoolice a susținut la momentul respectiv că vinul era pentru nunta fiului său.
„Nu a făcut dovada provenienţei cantităţii de vin deţinute, iar justificarea că aceasta era destinată pentru nunta fiului nu are relevanţă pentru considerarea caracterului contravenţional al faptei”, au susținut vameșii care au aplicat amenda.
Autoritatea vamală a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a clasat o anchetă penală deschisă la momentul respectiv. Procurorii au susținut că bărbatul „produce şi comercializează alcool etilic sub formă de coniac de casă şi ţuică, fără ca aceste produse să fie accizate”.
Descrierea faptei, deficitară
În final, Judecătoria Alba Iulia i-a dat dreptate proprietarului vinului. „Simpla deţinere a unei cantităţi de vin nu fundamentează concluzia că este producător de vin şi urma să comercializeze respectiva cantitate. În cuprinsul procesului verbal nu s-a menţionat anul producţiei vinului, nefiind exclusă păstrarea unei cantităţi de vin provenită din producţia mai multor ani. Chiar petentul a explicat că vinul era păstrat pentru nunta fiului său şi că nu este destinat comercializării”, se arată în motivarea instanței, din 26 septembrie 2022.
Magistratul a mai susținut că descrierea faptei contravenţionale este deficitară în procesul verbal, dată fiind contradicţia dintre cele reţinute de Parchet – 124 litri alcool etilic sub formă de ţuică şi coniac de casă, respectiv cele reţinute în procesul verbal (200 litri de vin) încheiat de către vameși în anul 2022.
De asemeena, instanța a constatat că în procesul verbal se reţine că acesta ar fi deţinut 200 litri de vin, „dar nu se spune dacă a săvârşit fapta în 2020 sau 2022, ceea ce ar fi fost absolut necesar pentru că s-ar putea să fie vorba de o faptă diferită”. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]
Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România
Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]
