Un bărbat beat MANGĂ s-a jucat „popice” cu mașinile din Sebeș: Aflat la volan, a lovit șase autoturisme parcate într-un cartier
Un bărbat beat MANGĂ s-a jucat „popice” cu mașinile din Sebeș: Aflat la volan, a lovit șase autoturisme parcate într-un cartier
Un bărbat din Sebeș a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fiind sub influența alcoolului. După ce ar fi consumat alcool, s-a urcat la volanul unui autoturism și a acroșat alte 6 autoturisme care se aflau parcate.
La data 22 decembrie 2021, polițiștii rutieri din Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față un bărbat, de 54 de ani, din Sebeș, care este cercetat pentru conducerea unui autovehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 22 decembrie 2021, în jurul orei 17.00, a condus un autoturism fiind sub influența alcoolului și a acroșat 6 autovehicule care erau parcate, în cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, fără a rezulta victime omenești.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul zilei de azi, 23 decembrie, reținutul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă
Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]
Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori
Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]
Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor
Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]
