TVA redusă la 9% la consumul de apă s-ar putea aplica de anul viitor – susține ministrul Finanțelor
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus, luni, că Taxa pe Valoarea Adăugată redusă la 9% la consumul de apă s-ar putea aplica atât pentru populație, cât și pentru mediul economic, de anul viitor.
„Este o măsură pe care o analizăm până la final de an, iar, dacă găsim măsurile compensatorii, atunci putem să ne gândim la aplicarea unei astfel de măsuri de la 1 ianuarie 2016 pentru toți consumatorii, nu doar cei casnici, ci și industriali. Impactul pe buget este de 1,8 miliarde lei pe an. Va fi și un sprijin pe partea de agricultură, prin irigații. Sunt și alte efecte pozitive, dacă vom aplica o astfel de măsură, pentru că apă în economie folosim cam peste tot”, a spus Teodorovici.
În ceea ce privește inflația pe luna mai, el s-a arătat nemulțumit că a crescut, având în vedere măsura de reducere a TVA la 9% la alimente, de la 1 iunie.
„Luna precedentă, probabil că unii dintre ei (retailerii — n. r.) au avut astfel de prețuri majorate și, probabil, acesta a fost motivul care a dus la o astfel de creștere a inflației pe luna mai. Important este acum la cât se duc prețurile în jos, ca urmare a acestei măsuri de 9%. (…) Vă dați seama că este o nemulțumire văzând că o măsură a Guvernului de relaxare fiscală nu se regăsește întru totul la cetățean, dar asta este piața: cerere și ofertă”, a explicat șeful de la Finanțe.
Sursa Agerpres
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule
Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule Tesla a prezentat noul Roadster, un model electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, despre care compania susține că ar putea accelera de la 0 la aproape 100 km/h în doar 0,81 secunde. Prototipul prezentat de […]
Florin Roman neagă că ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deputat, Ionel Bogdan: „Este o invenție 100%. Solicit retragerea acestei știri false!”
Florin Roman neagă că ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deputat, Ionel Bogdan: „Este o invenție 100%. Solicit retragerea acestei știri false!” Deputatul PNL de Alba Florin Roman a respins, joi, 15 octombrie 2026 informațiile potrivit cărora ar fi fost implicat într-o altercație cu deputatul Ionel Bogdan, în sediul din Modrogan al […]
Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Unde va ploua mai mult decât media mutianuală. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Unde va ploua mai mult decât media mutianuală. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Temperaturile se vor menține în jurul valorilor normale pentru această perioadă, cu ușoare creșteri în anumite regiuni, iar precipitațiile vor avea o distribuție neuniformă în următoarele săptămâni. Potrivit estimărilor Administrației Naționale […]
