Turcia se întoarce în timp. Drepturile femeilor NU mai sunt garantate după ce țara a părăsit o convenție internațională
O situație fără precedent. Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu din lume pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri care a atras imediat criticile principalului partid de opoziţie, notează AFP preluat de agerpres.
Convenţia de la Istanbul din 2011 obligă guvernele să adopte o legislaţie care să pedepsească violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină.
Conservatorii au afirmat că această cartă dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.
Turcia dezbătuse o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului la putere al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a ridicat problema abandonării tratatului anul trecut.
De atunci, numeroase femei au ieşit pe străzile Istanbulului şi altor oraşe, solicitând guvernului să respecte Convenţia.
Principalul partid de opoziţie, CHP, a criticat această decizie.
Vicepreşedinta CHP pentru drepturile omului, Gokce Gokcen, a scris pe Twitter că abandonarea convenţiei înseamnă „a lăsa femeile să fie ucise”.
Constituţia Turciei şi reglementările interne ar fi în schimb „garanţia drepturilor femeilor”, a afirmat Zehra Zumrut Selcuk, ministrul familiei, muncii şi serviciilor sociale, potrivit agenţiei oficiale de presă, Anadolu.
Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă gravă în Turcia.
Anul trecut, 300 de femei au fost asasinate, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]