Trenurile Soarelui 2025 | 54 de trenuri vor asigura zilnic legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Tarife, reduceri și facilități pentru călători
Trenurile Soarelui 2025 | 54 de trenuri vor asigura zilnic legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Tarife, reduceri și facilități pentru călători
CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui”, prin care 54 de trenuri vor asigura zilnic legătura dintre principalele orașe din țară și stațiunile de la Marea Neagră.
CFR Călători dă startul sezonului estival 2025 prin lansarea programului „Trenurile Soarelui”, care va fi operațional începând cu noaptea de 13 spre 14 iunie și până pe 6/7 septembrie. În această perioadă, pasagerii vor putea beneficia de 54 de trenuri directe, dintre care 32 sunt suplimentare față de programul obișnuit, pentru a asigura o legătură rapidă între principalele orașe ale țării și stațiunile de la Marea Neagră.
Conform unui comunicat oficial al CFR Călători, programul estival este conceput astfel încât toate regiunile țării să fie conectate cu cele mai populare destinații turistice de pe litoral. Astfel, trenurile suplimentare vor circula dinspre orașe precum Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați și București Nord.

Un avantaj important îl reprezintă frecvența trenurilor pe ruta București Nord – Constanța, unde circulația este cadențată, iar trenurile pleacă la intervale de 1-2 ore, facilitând astfel accesul flexibil al călătorilor. Durata medie a călătoriei este de aproximativ 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de numai 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCity, oferind astfel o opțiune rapidă pentru cei care doresc să ajungă la mare, notează Agerpres.
Primele trenuri care vor sosi pe litoral în dimineața zilei de 14 iunie vor fi cele care vin dinspre zona Moldovei, precum și tradiționalul „Tren al Tineretului” – IR 1912. Acesta va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București Nord – Constanța și Mangalia, precum și retur. Trenul va pleca din Sibiu la ora 18:38, va tranzita București Nord în jurul orei 03:15 și va ajunge la Constanța la ora 06:11, respectiv la Mangalia la ora 07:59, fiind preferat în special de tineri și studenți.
Pentru turiștii care doresc să viziteze Delta Dunării, accesul feroviar este posibil prin stația Tulcea Oraș. În această direcție, sunt disponibile două trenuri Regio directe între Constanța și Tulcea Oraș, iar conexiunea cu magistrala 800 București – Constanța se face prin trenurile care circulă pe ruta Medgidia – Tulcea Oraș, astfel încât călătorii pot ajunge cu ușurință în Delta Dunării, inclusiv cu trenurile estivale.
Trenurile InterRegio estivale sunt dotate cu vagoane de clasa a II-a climatizate, prize electrice pentru încărcarea telefoanelor și laptopurilor, toalete ecologice și uși semiautomate. Pe rutele de lung parcurs, garniturile includ și vagoane cu locuri pentru dormit. De asemenea, trenurile InterCity pe ruta Brașov – București Nord – Constanța sunt compuse din vagoane și locomotive modernizate cu fonduri PNRR, iar din 1 iunie 2025 circulă zilnic patru trenuri InterRegio operate cu noua ramă electrică Alstom Coradia Stream.
Cât costă biletele
Tarifele pentru o călătorie București – Constanța variază în funcție de tipul trenului și serviciile oferite: prețul unui bilet cu loc rezervat la clasa a II-a este de 43,50 lei la trenul Regio, 82,50 lei la InterRegio și 94 lei la trenul InterCity. Pasagerii care își cumpără biletele anticipat pot beneficia de reduceri de până la 10%.
În ceea ce privește facilitățile pentru persoanele cu mobilitate redusă, CFR Călători precizează că, datorită lucrărilor de modernizare și reabilitare realizate de CFR SA la stațiile de pe traseul București – Constanța și Constanța – Mangalia, accesul pe peroane și în incinta stațiilor va fi asigurat în mod optim în sezonul estival doar în stațiile Constanța și Mangalia.
Totodată, serviciul gratuit de asistență pentru persoanele cu mobilitate redusă la debarcarea și îmbarcarea în trenuri este disponibil, la cerere, în aceste două stații.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dosar penal în rem deschis de Parchetul General în legătură cu anularea alegerilor din 2024: Au fost depuse 600 de plângeri
Dosar penal în rem deschis de Parchetul General în legătură cu anularea alegerilor din 2024: Au fost depuse 600 de plângeri Parchetul General a confirmat miercuri deschiderea, în luna iulie, a unui dosar penal in rem, în urma celor aproximativ 600 de plângeri depuse în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. ,,Ca urmare a […]
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]
