Trei autobuze electrice, trei stații de încarcare lentă și una de încărcare rapidă, într-un parteneriat Ocna Mureș – Unirea: Licitația, lansată în SEAP
Trei autobuze electrice, trei stații de încarcare lentă și una de încărcare rapidă, într-un parteneriat Ocna Mureș – Unirea: Licitația, lansată în SEAP
Primăria orașului Ocna Mureș a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru achiziția a trei autobuze electrice, trei stații de încărcare lentă și o stațe de încărcare rapidă pentru proiectul „Achiziția a două mijloace de transport public – autobuze electrice în cadrul parteneriatului orașul Ocna Mureș – comuna Unirea”. Valoarea totală estimată a investiției este de 7.177.296,60 de lei, fără TVA.
Autobuzele electrice, în număr de 3 bucăţi, vor fi de tip solo (nearticulate), cu planşeu jos (podea coborâtă fără trepte pentru călătorii aflaţi în picioare), facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), fără etaj, caroserie CE, destinate transportului urban de călători conform Regulamentului (UE) 2018/858, Directivei 2019/1161/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Încărcarea bateriilor autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul staţiilor de încărcare rapidă şi lentă. Toate autobuzele electrice vor permite atât încărcare lentă, cât şi încărcare rapidă.
Caroseria va fi autoportantă de tip cheson şi va avea podea coborâtă fără trepte pentru călătorii aflaţi în picioare. Caroseria va fi garantată la coroziune minim 8 ani.
Ea va fi prevăzută cu minim 2 uşi de acces, situate pe partea dreaptă a autobuzelor electrice, dintre care una dublă cu o lăţime de minim 1.200 mm şi una cu o lăţime de minim 650 mm. Uşa din faţă va fi folosită atât de călători, cât şi de conducătorul auto, putând fi acţionată în mod independent faţă de restul uşilor pentru călători. Se acceptă orice variantă superioară. Caroseria va fi garantată împotriva fisurării, deformării, ruperii minim 10 ani, însă durata de viaţă a caroseriei va fi de minim 15 ani.
Capacitate transport călători: minim 50 persoane din care minim 26 pe scaune + conducătorul auto (26+1)
Soluţia constructivă a unităţii electrice de tracţiune a autobuzelor electrice poate fi din punct de vedere constructiv:
- Cu motor electric de tracţiune cuplat la roţi printr-un reductor mecanic diferenţial;
- Cu motoare electrice de tracţiune înglobate în roţile de pe puntea din spate (tip „hub”).
- Motorul de tracţiune/hub-urile vor fi motoare electrice asincrone/sincrone trifazate cu randament ridicat, alimentate de la un invertor. Motoarele/hub-urile vor avea o construcţie simplă, robustă şi uşor de întreţinut, cu răcire exterioară cu aer autoventilat sau cu apă/antigel şi cu o durată de funcţionare de minim 5 ani/500.000 km(de la data punerii în exploatare) fără intervenţii de întreţinere şi reparaţii;
- Transmisia mişcării la roţi se va realiza prin reductor mecanic diferenţial. Se admite şi motor cu magneţi permanenţi, cu o garanţie din partea producătorului că magneţii nu se demagnetizează şi motorul nu îşi pierde caracteristicile pe toată durata de utilizare a autobuzelor electrice (minim 15 ani). Motorul/hub-urile vor funcţiona şi ca generator electric, în regimul de frânare electrică, situaţie în care acestea vor recupera până la minim 80 % din energia de frânare. Frânarea electrică recuperativă de energie va genera energie electrică pe perioadele de frânare, sau de coborâre a unor pante, energie care va fi utilizată local pentru alimentarea unor sisteme electrice auxiliare, sau va fi înmagazinată în baterii în cazul în care energia recuperată depăşeşte nivelul consumului instantaneu;
- Motorul de tracţiune/hub-urile vor fi fără perii, realizate cu lagăre izolate electric, tară întreţinere şi echipate cu senzori pentru sesizarea depăşirii temperaturii normale de funcţionare, montaţi în stator;
- Motorul de tracţiune/hub-urile vor avea un circuit de aer pentru răcire realizat astfel încât apa care poate pătrunde accidental să nu intre în contact cu bobinajele. Pentru motoarele răcite cu apă/antigel, ofertanţii au obligaţia includerii în ofertă, a documentaţiilor tehnice aferente (construcţie, mentenanţă, remediere defecte etc.), asigurarea consumabilelor pe durata de funcţionare 5 ani/500.000 km şi a serviciilor de training asociate.
Motorul de tracţiune/hub-urile vor fi echipate cu:
- Rulmenţi capsulaţi (fără întreţinere);
- Traductor de turaţie încorporat;
- Senzori de temperatură încorporaţi.
Staţii de încărcare lentă (min.50kw)
Staţiile de încărcare lentă – staţionare(fixe), se vor amplasa la autobază, vor fi astfel concepute pentru a se asigura simultan tuturor autobuzelor cel puţin 50 kW per autobuz.
Încărcarea lentă va fi realizată pe timpul nopţii prin cuplarea autobuzului electric la reţeaua trifazată de joasă tensiune (400 Vca). în funcţie de capacitatea totală de stocare a bateriilor, acestea vor fi încărcate la capacitatea maximă într-un interval de până la 6 ore. Conectarea autobuzului la staţia de încărcare va fi realizată prin intermediul unui conector standardizat care va fi livrat de către ofertantul declarat câştigător. Staţia de încărcare va fi dotată cu o interfaţă de încărcare de tip CCS (Combo 2, Type 2/Mode 4) conform IEC 621963.
După conectarea autobuzului electric la staţia de încărcare va fi necesar parcurgerea unui protocol de autentificare pe şofer/autobuz care după validare, pe baza unui card individual va iniţia transferul de energie electrică. Sistemul de încărcare lentă (minim 50 kW pentru fiecare autobuz electric livrat) va aduce bateriile la nivelul optim de încărcare (100 %) pe timpul nopţii printr-o încărcare convenţională, direct de la reţeaua trifazată de joasă tensiune (400 Vca), într- un interval de timp de 4 … 6 ore şi va avea următoarele caracteristici generale:
- Va asigura încărcarea autobuzelor electrice 24 ore/zi, 7 zile/săptămână;
- Va fi amplasată şi va opera pe un teren deschis (neacoperit);
- Va fi dotată cu un buton de avarie/oprire, care va oferi posibilitatea decuplării alimentării;
- Domeniul temperaturilor exterioare de exploatare va fi de la -25 °C la + 45°C(la umbră);
- Va asigura clasa de protecţie minim IP 44 pentru echipamente electroenergetice;
- Tensiunea de alimentare a sistemului de încărcare va fi de 3 x400Vca(+/-)10%, 50 Hz; Puterea efectivă la ieşirea din sistemul de încărcare va fi de minim50kW/autobuz ; deasemenea, vor fi permise orice soluţii care respectă condiţia ca staţiile de încărcare lentă să asigure simultan tututor autobuzelor minim 50 Kw/autobuz, inclusiv o staţie cu mai multe posturi de încărcare;
- Va fi dotată cu un display LED care va oferi informaţii cel puţin cu privire la procesul de încărcare, la capacitatea de energie stocată în baterii şi cu privire la eventualele erori intervenite;
- Sistemul de încărcare va monitoriza energia utilizată pentru încărcarea bateriei;
- Eficienţa energetică va fi de minim 95 %;
- Coeficient de putere va fi mai mare sau egal cu 0,98;
- încărcarea în curent continuu se va realiza în modurile Constant Current (CC), respectiv Constant Voltage (CV);
- tensiunea de ieşire a sistemului de încărcare va fi de 400 … 800 Vcc.
Staţii de încărcare rapidă
Este acceptată varianta superioară de încărcare prin intermediul unui pantograf cu construcţie specială montat pe acoperişul autobuzelor sau echivalent (spre exemplu: pantograf invers). Sistemul de încărcare rapidă, de cel puţin 150 kw, va introduce în baterii o cantitate mare de energie într-un interval scurt de timp (2 … 20 minute) prin conectarea autobuzului electric la o staţie de încărcare rapidă care va avea următoarele caracteristici generale:
- Va asigura încărcarea autobuzelor electrice 24 ore/zi, 7 zile/săptămână;
- Va fi amplasată şi va opera pe un teren deschis (neacoperit);
- Va fi protejată împotriva eventualelor acte de vandalism/utilizării neautorizate;
- Domeniul temperaturilor exterioare de exploatare va fi de la – 25 °C la + 45 °C(la umbră);
- Va asigura clasa de protecţie de minim IP 44 pentru echipamente electroenergetice;
- Tensiunea de alimentare a sistemului de încărcare va fi de 3 x 400 Vca (+/-) 10 %, 50 Hz;
- Puterea efectivă la ieşirea din sistemul de încărcare va fi de minim 150 kW;
- Sistemul de încărcare va monitoriza energia utilizată pentru încărcarea bateriei;
- Sistemul de încărcare va fi echipat cu un conector dedicat pentru pantograf cu 4 poli: pol pozitiv de încărcare (DC+), pol negativ pentru încărcare (DC-), pol de protecţie (PE) şi contact de comunicare Control Pilot (CP) sau similar, care să poată fi operat automat din cabina şoferului (să nu necesite intervenţie umană din afara vehiculului);
- Eficienţă energetică va fi de minim 95 %;
- Coeficient de putere va fi mai mare sau egal cu 0,98;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești
VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești Un accident a fost evitat în ultimul moment, în Alba Iulia pe Calea Moților, la Micești. Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară, iar autoutilară aflată în fața acestuia a vrut să vireze […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României