Tratamente în străinătate pentru persoanele asigurate în România: Ce este DP S2 și care este procedura de emitere a documentului
Tratamente în străinătate pentru persoanele asigurate în România: Ce este DP S2 și care este procedura de emitere a documentului
Asigurații români care călătoresc în alt stat membru UE pentru a beneficia de tratament medical trebuie să solicite autorizarea acestui lucru din partea casa de asigurări de sănătate.
Persoana asigurată, autorizată de către casa de asigurări de sănătate să se deplaseze în alt stat membru UE în scopul de a primi un tratament adaptat stării sale, beneficiază de prestaţiile în natură acordate, în numele autorităţii competente, de către instituţia de la locul de şedere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi cum ar fi fost asigurată în temeiul legislaţiei menţionate.
Autorizaţia se acordă în cazul în care tratamentul respectiv se află în pachetul de servicii de bază reglementat de legislaţia din România şi în situaţia în care persoanei asigurate respective nu i se poate acorda un astfel de tratament într-un termen justificat din punct de vedere medical, avându-se în vedere starea de sănătate şi evoluţia probabilă a bolii.
În cazul în care este necesară deplasarea într-un alt stat membru pentru a beneficia de tratament medical planificat, asiguratul solicită aprobare prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidenţă ca persoană asigurată. Autorizarea presupune eliberarea de către casa de asigurări de sănătate a formularului DP S2.
Procedura emiterii de către casele de asigurări de sănătate a DP S2
Persoana interesată va depune la casa de asigurări de sănătate o cerere însoţită de următoarele documente:
– copie de pe actul de identitate sau de pe certificatul de naştere, după caz;
– dosarul medical, care va conţine, pe lângă înscrisuri medicale, raportul medical din care să rezulte diagnosticul, precum şi recomandarea medicală pentru efectuarea tratamentului;(Raportul medical – se întocmeşte de un medic dintr-un spital clinic universitar, sau după caz, judeţean aflat în relaţii contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România şi trebuie să precizeze în mod explicit şi argumentat motivul pentru care serviciul medical respectiv nu poate fi acordat într-un interval de timp rezonabil în nici o unitate sanitară din România; De asemenea, din raportul medical trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum şi faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp rezonabil în niciuna dintre unităţile sanitare din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante şi evoluţia probabilă a bolii).
-confirmarea scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în care se intenţionează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, pe baza DP S2, în perioada indicată de persoana solicitantă, pe baza recomandării medicului curant care întocmeşte raportul medical.
Toate documentele medicale, precum şi raportul medical trebuie să fie datate, semnate şi ştampilate.
După efectuarea înregistrării cererii, casa de asigurări procedează la analiza acesteia, după cum urmează:
a) verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante; în situaţia în care în urma verificărilor se constată că persoana nu este asigurată, cererea de eliberare a formularului nu este aprobată, iar acest lucru se comunică în scris solicitantului;
b) analizează dosarul medical pentru a verifica îndeplinirea condiţiei potrivit căreia tratamentul respectiv se află în pachetul de servicii de bază reglementat de legislaţia naţională şi nu se poate acorda în România într-un termen justificat din punct de vedere medical, avându-se în vedere starea de sănătate şi evoluţia probabilă a bolii;
Dacă constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. a) şi b), eliberează documentul S2, termenul maxim de soluţionare a cererii de eliberare a formularului DP S2 fiind de 5 zile lucrătoare.
Prestaţiile acordate în baza formularului DP S2 generează rambursări pe bază de facturi între instituţii.
Formularul DP S2 se eliberează înainte de plecarea persoanei beneficiare. Formularul poate fi emis şi după plecarea persoanei beneficiare dacă, din motive de forţă majoră, nu a putut fi eliberat anticipat, situaţie în care casa de asigurări întocmeşte un referat prin care se argumentează şi se justifică situaţia de forţă majoră, document care va sta la baza eliberării DP S2. La întocmirea referatului se vor detalia împrejurările de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile şi inevitabile, inclusiv împrejurări de natură medicală, care au condus la situaţia de forţă majoră. DP S2 nu acoperă cheltuielile legate de transport, cazare şi eventualele coplăţi existente în statul membru de tratament conform legislaţiei pe care acesta o aplică.
DP S2 poate fi acceptat doar de către unităţile sanitare din sistemele de securitate socială ale statelor membre ale UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026
E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În perioada ianuarie-august 2026 […]
Foto | Judecătorul Claudiu-Marian Drăgușin, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în vizită la Judecătoria Alba Iulia: Întâlnire cu judecători din Alba Iulia și Blaj
Judecătorul Claudiu-Marian Drăgușin, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în vizită la Judecătoria Alba Iulia: Întâlnire cu judecători din Alba Iulia și Blaj Judecătoria Alba Iulia a primit, zilele trecute, vizita judecătorului Claudiu-Marian Drăgușin, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii. Întâlnirea, la care au participat judecători ai Judecătoriei Alba Iulia și ai Judecătoriei […]
5 octombrie 2026 | Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027
Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027 Blocajele și erorile noului sistem de taxare pe kilometru TollRo ajung luni, 5 octombrie 2026, pe masa plenului Senatului. Aleșii vor dezbate și vota o inițiativă legislativă care vizează suspendarea amenzilor și a […]

