Schimbarea la Față a Domnului – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia (denumire ce provine din cuvântul slavon Obrejenie) şi semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, sărbătoarea mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt tot de provenienţă slavonă (provenind de la verbul popular „a probazi)”şi are sensul de a certa pe cineva.

Citește și: Când are loc Schimbarea la Față a Domnului

În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. Doar Sfântul Antim Ivireanul este singurul care atribuie acestei sărbători o denumire deosebit de  sugestivă: Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Această sărbătoare este prăznuită pe data de 6(19) august și este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, OBREJENIEPobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, “obrejenie” semnificând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi”, semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria • Urări de ”la mulți ani” de Sfânta Marie • SMS şi felicitări de ziua numelui

Obiceiuri, datini, tradiții și superstiții legate de Schimbarea la Față

În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.), sigur va fi vindecat.

În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Citește și: Nume derivate care se sărbătoresc de Sfânta Maria

Din 6 (19)august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.

Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. “De la Probăjenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în râu. O coborât cerbul de la munte, s-o pișat în apă și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica – colecția Parasca Fat)

Tot de acum este bine ca să nu se mai doarmă afară. “Numa` atâta-i vara, vară/ Până-i patu` mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat).

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranţă, purtându-le în spate.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului nostru trecător la bunătățile veșnice care sunt mai presus de fire.

Sursa: romaniatv.net

3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory

Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) – coordonată de Mihai Viteazul (1593 – 1601) în colaborare cu generalul Giorgio Basta, menită să-l înlăture pe Sigismund Báthory (1581-1598, 1599, 1601) de pe tronul Transilvaniei şi să reintegreze principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea (1576 – 1612) – a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte.

Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”).

În iunie 1601, s-a încercat o rezolvare a conflictului, soldată însă cu refuzul principelui de a părăsi tronul în schimbul Sileziei. La începutul lunii iulie forţele militare ale lui Mihai şi cele ale lui Basta au făcut joncţiunea în Moftin. Trupele lui Sigismund, comandate de Ştefan Csáky şi Moise Székely, au ajuns la cetatea Şimleul, la 11 iulie, iar principele a cerut un armistiţiu de câteva săptămâni pentru a-şi putea organiza armata. Aceasta era formată din detaşamente de ostaşi transilvăneni şi moldoveni, contingente otomane şi tătăreşti, c. 40 000 de oameni (dintre care 12 000 erau turci şi tătari). Se adaugă 45 de piese de artilerie şi steaguri care, ulterior au fost adjudecate de trimişii imperiali.

De cealaltă parte, Mihai, susţinut financiar de Rudolf al II-lea, şi-a constituit o oaste, în majoritate, de mercenari (printre aceştia se numărau şi 200 de catafracţi silezieni), fiind ajutat de trupe transilvănene, dar şi muntene, conduse de banul Mihalcea, în total circa 20.000 de oameni: „Pedeştri erau mii trei, toţi înzăuzaţi. Erau şi fevgeresi, patru mii. Spanioli şi valani (valoni), cam două mii. Haiduci erau, deosebiţi, nouă mii. Serbi şi moldovani, alte trei mii. Călări şi pedeştri, toate oştile lor, în mii erau douăzeci – asta era toată armata lor” (vistiernicul Stavrinos).

Trupele lui Sigismund au atacat primele dar au fost respinse. Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta au atacat pe două coloane și au nimicit oștile lui Sigismund, pricinuindu-le 10.000 morți și luându-le 45 de tunuri, în timp ce aliații au avut doar 1.200 de morți. După luptă Mihai a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia Mihai Viteazul a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la 9/19 august 1601.

Sursa: unitischimbam.ro

Pe 2 august se comemorează victimele Holocaustului etnicilor romi şi sinti din Europa. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în anul 2015 printr-o rezoluţie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform estimărilor, cel puţin jumătate de milion de romi au fost exterminaţi pe continent de regimul nazist şi de aliaţii acestuia, iar în unele state europene a fost asasinată peste 80% din populaţia romă.

Și romii din Europa au fost ţinta politicilor de exterminare naziste. În seara de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, 2.897 de romi care mai erau în viaţă – femei, bătrâni şi copii din aşa numitul „lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare.

În timpul războiului, între 20.000 şi 60.000 de romi din România au fost deportaţi în lagăre – femei, bărbaţi, copii. Datele istorice arată că, deşi în ţara noastră nu s-a aplicat direct „soluţia finală”, mai exact transportarea direct în camerele de gazare, mareşalul Ion Antonescu a ordonat deportarea romilor. „Cifrele celor deportaţi, ca şi în cazul evreilor, sunt extrem de disputate. A fost un genocid, ori în cazurile de genocid nu se mai mai ştiu cifre exacte. Ce s-a întâmplat atunci a fost un holocaust”, explică profesorul de istorie Corneliu Riegler, citat de balcanii.ro.

Mai puţin de jumătate din cei arestaţi şi trimişi în lagăre de exterminare s-au întors după încheierea războiului. Au trăit orori greu de imaginat şi de exprimat în cuvinte. Unii au pierit, iar puţinii supravieţuitori proiectează astăzi imaginea unor trecute suferinţe dramatice

Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul „poraimos” (scris „porajmos” în altă ortografie) înseamnă „devorare”, iar „samudaripen” înseamnă „ucidere în masă, în limba romani.

Cu aproximativ o mie de ani în urmă, mai multe grupuri de persoane au migrat din nordul Indiei în toată Europa. Deși făceau parte din mai multe triburi, au fost numiți generic „țigani”.

Nomazi, cu pielea închisă la culoare, necreștini, vorbind o limbă străină (romani), țiganii erau foarte diferiți de popoarele din Europa. Necunoașterea culturii lor a dus la suspicuni și temeri, care, la rândul lor, au dus la speculații și stereotipuri.

Decretele, legile și mandatele au permis adesea uciderea țiganilor. De exemplu, în 1725, Regele Frederick William I al Prusiei a ordonat spânzurarea tuturor țiganilor de peste 18 ani. „Vânătoarea de țigani” era o practică destul de comună – un fel de joc, o vânătoare asemănătoare cu vânătoarea de vulpi.

Persecuția țiganilor a început odată cu cel de-al Treilea Reich, când aceștia au fost arestați, închiși în lagărele de concentrare și sterilizați.

La început, țiganii nu erau considerați, în mod specific o amenințare la adresa poporului arian, german. Aceasta, datorită faptului că, sub ideologia nazistă, țiganii erau arieni.

Dar, după un timp, cercetătorii naziști au găsit un motiv „științific” pentru persecutarea țiganilor. Ei au găsit răspunsul în cartea profesorului Hans F. K. Günther „Rassenkunde Europas” („Antropologia Europei”), unde scria:

„Țiganii au păstrat într-adevăr anumite elemente din nord, dar ei provin din clasele cele mai de jos ale acestei regiuni. Pe parcursul migrației, ei au absorbit sângele popoarelor înconjurătoare și au devenit astfel un amestec rasial oriental, vest-asiatic, cu un plus de tulpini indiene, asiatice și europene. Modul lor nomad de trai este rezultatul acestui amestec. Țiganii vor afecta, ca străini, în general Europa”.

Cu această convingere, naziștii trebuiau să determine cine era țigan „pur” și cine „amestecat”. Astfel, în 1936, naziștii au creat o comisie de cercetare a igienei rasiale și biologia populației, condusă de dr. Robert Ritter, care studia problema țiganilor și făcea recomandări pentru politica nazistă.

Dr. Ritter a decis că țigan este cel care a avut “unul sau doi țigani printre bunicii săi”. Au fost voci care l-au acuzat pe Ritter de uciderea a 18.000 de țigani germani pe baza acestei teorii.

Pentru a studia țiganii, doctorul Ritter și echipa sa au vizitat taberele de concentrare ale țiganilor (Zigeunerlagers), au examinat și înregistrat mii de țigani.

Din această cercetare, dr. Ritter a tras concluzia că 90% dintre țigani aveau sânge mixt, deci periculoși.

După ce a stabilit un motiv „științific” de a persecuta 90% dintre țigani, naziștii trebuiau să decidă ce să facă cu restul de 10%. În octombrie 1942 au fost selectați nouă reprezentanți ai țiganilor cărora li s-a cerut să facă liste cu cei care urmau să fie salvați.

Au fost mulți care doreau ca toți țiganii să fie uciși, fără excepții, chiar dacă erau clasificați drept arieni.

Deși naziștii nu au descoperit un motiv „științific” de a ucide zece procente de țiganii calificați drept „puri”, nu s-au făcut distincții atunci când aceștia au fost trimiși la Auschwitz sau deportați în celelalte tabere ale morții.

La recensământul făcut în România în 1930 peste un sfert de milion de de oameni, sau 1,5% din populaţia ţării, s-au declarat ţigani. Lua atunci naştere conceptul “problema ţigănească”, care a constituit fundalul deportării celor 25 de mii de romi din România, oficial, nu cu o motivaţie rasista, ci una de natură socială.

În 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei şi trimisi pâna la 1 noiembrie a.c. în Transnistria”. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, doar 6.000 de deportaţi s-au întors în România, unde au încercat să-şi refacă viaţa, deşi comunităţile lor fuseseră distruse.

În 1999 în urma unui lobby al organizaţiile rome, Guvernul Germaniei a acceptat să acorde victimelor rome ale Holocaustului ajutoare umanitare. Din cele 2.864 de dosare din România, au fost acceptate doar 1.324. Fiecare beneficiar a primit 1.000 de mărci, adica 411 euro la acea vreme. In total, s-au acordat 544.164 euro.

Pe 16 februarie 1999, guvernul Germaniei a decis înfiinţarea Fundatiei Memorie, responsabilitate şi viitor, careia i-a fost dat să gestioneze 2,56 miliarde de euro, bani cu care sa fie despăgubiţi romii din întreaga lume şi celelalte categorii de victime ale Holocaustului (homosexuali, persoane cu handicap, membrii ai cultelor religioase) în afara de evrei, care au fost compensati separat. Pentru acesti bani s-au primit peste 330 de mii de cereri din 80 de ţări ale lumii, din care 113.316 au fost aprobate. În Romania, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM – cea care a gestionat programul) a primit în jur 5.500 de cereri de despagubire din partea romilor, care au fost aprobate. Guvernul german a hotarat să acorde câte 7.700 de euro victimelor directe, câte 4.130 de euro urmaşilor acestora, 2.556 de euro persoanelor obligate să muncească în industrie şi câte 1.022 de euro celor din agricultura. In total, victimele Holocaustului rom şi urmaşii acestora au încasat circa 39 milioane de euro.

Sursa: stiri.tvr.ro