Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru, prăznuit pe data de 26 octombrie. Ce nu ai voie să faci în această zi
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru, prăznuit pe data de 26 octombrie. Ce nu ai voie să faci în această zi
Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir este sărbătorit în fiecare an pe data de 26 octombrie și este cel mai important eveniment religios al toamnei, din calendarul creștin ortodox.
Citește și: Calendar ortodox OCTOMBRIE 2024: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie, cele mai importante sărbători ale lunii

De ce i se spune Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir
Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfantul Dimitrie a primit și numele de Izvoratorul de Mir. Mirul este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare. În prima duminică după sărbătoarea Sfântului Dimitrie, la Vecernie, este deschisă racla în care sunt prezente sfintele moaște. Aici, Mitropolitul scoate tava de sub sfintele moaște cu mir, care este amestecat cu ulei de la Sfantul Maslu și este dăruit credincioșilor bolnavi spre tămăduire.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru
După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima, dar și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei. Conform superstițiilor pastorale, ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii. În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se aprinde focul lui Sumedru. În ajunul zilei sale de cinstire, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi feriți de boli tot anul sau tinerii care doresc să se căsătorească mai repede. În unele zone din țară, se aprinde o roată din paie și este lăsată să se rostogolească la vale. Rolul acestui foc este acela de a le oferi căldură morților și de a feri gospodăria de fiarele sălbatice și de boli. Tăciunii stinși erau aruncați în livadă și grădini pentru a da putere pământului să rodească.
Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culcă o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră. Un alt mod de a află cum va fi iarnă, este urmărirea mersului oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dimitrie. Dacă dimineață se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarnă va fi grea, dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarnă va fi ușoară. În tradiția populară, ziua cinstirii Sfântului Dimitrie era numită și ziua soroacelor, pentru că se încheiau învoielile vechi și se parafau altele noi.
Ce ai voie și ce nu ai voie să faci de Sf Dumitru
De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă De ziua Sf. Dumitru se taie coama cailor tineri, până la trei ani, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă În Oltenia, tradiția spune că dacă respecți toate tradițiile sărbătorii, vei fi ocrotit și protejat de necazuri În noaptea de Sânmedru, dacă este lună plină și senin, iarna va fi bună; iar de nu va fi luna plină, ci nor sau ploaie, este semn că iarna va fi grea și zăpezile mari.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului
Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]