Rămâi conectat

Actualitate

TITULARIZARE 2023 – proba scrisă are loc pe 12 iulie. Calendarul concursului a fost publicat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

TITULARIZARE 2023 – proba scrisă are loc pe 12 iulie. Calendarul concursului a fost publicat

Proba scrisă de la Titularizare 2023, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 12 iulie anul viitor, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial luni seara. Etapele de angajare ale concursului național se încheie pe 25 august 2023, față de 22 august în anul curent.

Citește și: TITULARIZARE 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME pentru viitoarele cadre didactice pentru examenul de titularizare

Ordinul de ministru care aprobă metodologia de mobilitate a personalului este Ordinul nr. 6.128/9 noiembrie 2022.

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; – Până la 4 mai 2023

b) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 5 mai 2023
c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2023; Perioada: 8-17 mai 2023

d) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 9-18 mai 2023

e) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs – Perioadele: 9-19 mai 2023;

În perioada 5-7 iulie 2023 pentru absolvenții promoției 2023/absolvenţii 2023 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2023-2024

(1) În perioada 8-17 mai 2023 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2023.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2023 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 12 iulie 2023, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2023 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

(3) Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidaţii nu mai validează fişele de înscriere şi optează, în scris, pentru judeţul/municipiul Bucureşti în care se prezintă la repartizare.

Citește și: Examenul de DEFINITIVAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME pe discipline, publicate de Ministerul Educației

f) afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a:

  • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice. Termen: 23 mai 2023

Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidatul care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până la data de 7 iulie 2023.

g) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară;

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe*. Perioada: 24 mai-30 iunie 2023

Notă: (1) În perioada 24 mai-30 iunie 2023 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2023.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 24 mai – 6 iunie 2023.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 4 iulie 2023

j) desfășurarea probei scrise; Termen: 12 iulie 2023

k) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 18 iulie 2023

l) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare; Perioada: 18-19 iulie 2023

m) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 20-25 iulie 2023

n) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 26 iulie 2023

o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 27 iulie 2023

p) ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
  • (ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
  • (iii)cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
  • (iv)cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
  • (v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 28 iulie 2023

q) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 31 iulie 2023

r) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 28 iulie-25 august 2023


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea