Actualitate

Timbrul de mediu va fi înlocuit. Alternativa – ”un sistem modern, european”, potrivit ministrului Daniel Constantin

Ioana Oprean

Publicat

în

Daniel Constantin, ministrul Mediului, a anunţat că autorităţile vor prezenta, în perioada următoare, o alternativă la Timbrul de mediu, care va fi „un sistem modern, european pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”.

Petrecerea Divorțaților

„Aşa cum ştiţi, prin Legea celor 102 taxe, timbrul de mediu a fost eliminat. A existat, până acum, o gândire conform căreia trebuia să încasăm la bugetul AFM-ului taxa. Eu nu vreau să vizez chestiunea asta. Pentru mine este foarte important, ca şi pe zona de deşeuri, să trăim într-un mediu mult mai curat. Vă reamintesc că Bucureşti, Braşov şi Iaşi sunt, în momentul de faţă, sub procedură de infringement din cauza calităţii aerului. De aceea, eu gândesc împreună cu alte instituţii ale statului, în momentul de faţă, un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a spus Constantin.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că, în 2017, vor urma să primească buget 11 programe de mediu.

*Rabla și Rabla PLUS

„În momentul de faţă, din finanţare AFM şi din banii pe care îi avem în Ministerul de Finanţe din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, vrem să finanţăm nu mai puţin de 11 programe în acest an. Probabil că, în săptămânile următoare, vom lansa un prim set de măsuri care să vizeze o soluţie pentru ceea ce înseamnă înlocuirea taxei de timbru, de fapt înlocuirea sistemului şi să ne asigurăm că nu avem maşini poluante pe străzile unde avem aglomeraţie foarte mare. Odată cu această soluţie, probabil că vom lansa şi o campanie de conştientizare, apoi măsura cunoscută sub denumirea de ‘Rabla’, dar şi ‘Rabla Plus’ – adică maşini electrice pentru care vom acorda o valoare poate dublă faţă de anul trecut, coroborată în acelaşi timp cu staţii electrice de încărcare, în mai multe zone. În afară de aceste măsuri, sunt şi altele care au fost şi anul trecut – ‘Casa verde’ şi ‘Casa verde plus’. Apoi, mă refer la un program pe care dacă vreţi îl putem denumi ‘Rabla pentru electrocasnice’. Cred că este nevoie şi aici, pentru că avem ţinte şi în domeniul respectiv”, a subliniat Daniel Constantin.

Oficialul a amintit, totodată, că un program nou destinat şcolilor va urmări finanţarea de proiecte prin care unităţile de învăţământ pot deveni independente din punct de vedere energetic.

Sursa: dcnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult