Timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o altă taxă
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a spus, vineri, că timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o altă taxă.
El a precizat că a prezentat vineri, în ședința coaliției de guvernare, câteva propuneri pentru înlocuirea timbrului de mediu, una dintre acestea fiind introducerea unui certificat de calitate a aerului — eco-vignetă.
„Intenția noastră a fost și rămâne aceea să facem tot posibilul ca în perioada următoare să degrevăm cât mai mult populația de ceea ce înseamnă taxe și impozite. Plecând de la acest considerent, sigur că nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu o altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare, vom pregăti legislația așa cum ea a fost agreată și cum va fi reformulată în grupul de lucru de la nivelul Ministerului Mediului să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă, care vor avea un cost redus. Acele vignete vor fi, dacă vreți, o analiză a autoturismelor care vor circula, în funcția de gradul de poluare”, a precizat Daniel Constantin, ministru al Mediului.
Potrivit acestuia, va fi creat astfel cadrul legislativ astfel încât autoritățile publice locale să decidă în perioada imediat următoare — după ce vor avea și un sistem de zonare a orașelor — dacă vor introduce o anumită taxă pentru aceste mașini sau nu.
„Va fi un certificat de calitate a aerului sub formă de eco-vignete, acestea vor fi eliberate atunci când mașinile merg să facă inspecția periodică, costurile vor fi minimale, doar costurile de printare a acestor eco-vignete, după care, sigur, prin cadrul legislativ pe care îl vom crea autoritățile publice locale vor fi cele care vor hotărî o eventuală taxă sau nu”, a arătat ministrul Mediului.
Constantin a menționat că Ministerul Finanțelor analizează modalitatea de schimbare a impozitului pe autoturisme.
„În momentul de față impozitul pe autoturisme se plătește la nivel local și el se bazează doar pe capacitatea cilindrică. Există o discuție dacă nu ar trebui ca acest impozit să ia în calcul și norma de poluare și emisiile de CO2. Asta e discuția, nu neapărat că ar crește sau ar scădea. Astea sunt lucruri care se vor analiza în perioada următoare. Dacă se va ajunge la o concluzie, o vor prezenta dânșii. Deocamdată, discutăm doar despre ipoteze. Cert este un lucru — nu înlocuim o taxă cu o nouă taxă. E un lucru pe care l-am discutat în campania electorală, un lucru pe care ni l-am asumat în programul de guvernare, ca atare, ceea ce vrem să facem este un sistem modern, care există și în alte state, dar care creează un cadru legislativ la adresa autorităților publice locale, care trebuie să se protejeze de fenomenul de poluare. Aici cred că în perioada următoare va trebui să vorbim mai mult. Ca ministru al Mediului, sunt deosebit de preocupat și îngrijorat de faptul că există trei orașe la nivel național, printre care și Bucureștiul, care sunt în procedură de infringement declarate de Comisia Europeană din cauza poluării. Noi creăm de la nivel central cadrul, dar după aceea e în sarcina autorităților publice locale să hotărască cât de departe vor merge în ceea ce privește protecția mediului”, a detaliat Daniel Constantin.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor
România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România trece la ora de iarnă, iar ora 04:00 devine ora 03:00. Românii vor câștiga astfel o oră […]
Avansul pentru „Noua Casă” ar putea fi modificat, după ce prețul locuințelor a crescut cu 15%: Creditele pentru „Noua Casă”, în picaj
Avansul pentru „Noua Casă” ar putea fi modificat, după ce prețul locuințelor a crescut cu 15%: Creditele pentru „Noua Casă”, în picaj Avansul pentru cumpărarea unei locuințe prin programul „Noua Casă” ar putea fi modificat. Legea are o largă susținere politică și e programată pentru vot final în Senat săptămâna viitoare. În prezent, creditele pentru […]
MyCNPP – Aplicație lansată de Casa de Pensii prin care se poate estima pensia și se verifică vechimea de pe telefon. Cum funcționează
MyCNPP – Aplicație lansată de Casa de Pensii prin care se poate estima pensia și se verifică vechimea de pe telefon. Cum funcționează Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, prin care pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie și stagiul de cotizare, pot estima pensia viitoare și […]
