Actualitate

Timbrul de mediu, declarat ilegal de Comisia Europeană, ar putea fi înlocuit cu o taxă pe carburant

Ioana Oprean

Publicat

în

Timbrul de mediu, declarat ilegal de Comisia Europeană, ar putea fi înlocuit la propunerea ministrului Mediului, Cristina Pașca Palmer, cu o taxă de carburant, astfel încât impozitarea să se facă în funcţie de consumul de combustibil.

Petrecerea Divorțaților

”Una din variantele pe care noi am luat-o în calcul a fost o taxare a consumului de combustibil. Un pachet în doi piloni. Pe de o parte o taxare a combustibilului cu o sumă mică de fapt, care s-ar fi regăsit într-un impact de maximum doi lei pe un plin de benzină pe lună şi un pilon de impozitare diferenţiată, pentru că în clipa de faţă noi nu impozităm în mod diferenţiat în funcţie de norma de poluare a motorului”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

Ministrul Mediului admite că actuala taxă de înmatriculare, denumită ”timbru de mediu”, prin care se impozitează introducerea în circulaţie pe teritoriul României a autoturismelor în funcţie de vechimea motorului şi capacitatea cilindrică a acestuia, nu este una corectă, dar nu este de acord cu eliminarea ei fără a fi înlocuită cu o nouă formulă de taxare.

”Poate aţi văzut în ultimele zile această propunere la Parlament a domnului Dragnea de a da o lege prin care să se taie 102 taxe. Din păcate şi timbrul de mediu a fost inclus pe această listă, care pentru mine este într-un fel o decizie justificată dacă ne gândim doar la principiul că trebuie să reducem taxele pentru populaţie, dar pe de altă parte eliminarea timbrului de mediu în forma actuală fără să punem altceva în loc, are consecinţe nefaste, atât pentru instituţia Fondului de Mediu din care finanţăm toate aceste programe, Rabla Plus, Rabla Clasic, Casa Verde. Vorbim de de 1,2 miliarde de lei care sunt în derulare în clipă de faţă la Fondul de Mediu. Timbrul de mediu este o sursă foarte importantă de venit la Fondul de Mediu. Din punctul meu de vedere şi asta este ceea ce am discutat foarte mult la nivelul grupului de lucru, categoric am înţeles acest timbru de mediu actual şi pentru că este declarat ilegal şi pentru că este inechitabil în forma în care există. Trebuie abrogat, dar în acelaşi timp înlocuit cu o altă modalitate”, a precizat ministrul Mediului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult