Teribilism și alcool: Un bărbat din Alba riscă închisoarea după ce a furat o mașină pe care a condus-o beat și fără permis
Teribilism și alcool: Un bărbat din Alba riscă închisoarea după ce a furat o mașină pe care a condus-o beat și fără permis
Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată de magistrații Judecătoriei Aiud pentru săvârşirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 28 septembrie, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară la Judecătoria Blaj, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 07.07.2023, în jurul orei 01:00, inculpatul a sustras din Ocna Mureș autoturismul aparținând unei firme din oraș, și, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, s-a urcat la volanul autoturimsului respectiv, pe care l-a condus pe drumurile publice, în speţă de pe strada Abator din Ocna Mureş și până pe strada Clujului, unde, în jurul orei 02.10 fost oprit de către organele de poliție.
Se constată că nu au fost formulate cereri şi excepții şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
Decizia poate fi atacată cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean
Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]
VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“
Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]
VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici
O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]
