Teodor Atanasiu face demersuri la Ministerul Turismului pentru finalizarea pârtiei de schi de la Horea
Finalizarea pârtiei de schi de la Horea și demararea construcției sălii polivalente din apropiere de Alba Iulia sunt două dintre prioritățile liberalilor, după cum a declarat astăzi președintele PNL Teodor Atanasiu.
Acesta a precizat că în ceea ce privește pârtia de schi, a făcut demersuri la Ministerul Turismului și a obținut promisiunea ministrului Eduard Helvig, de finanțare a proiectului astfel încât turiștii să fie atrași de zona respectivă iar pentru sala polivalentă finanțarea să fie cuprinsă în proiectul de buget de anul viitor.
Din capitolul dezvoltarea culturală a municipiului Alba Iulia, o altă prioritate pentru liberali, fac parte demersurile pentru transformarea clădirilor garnizoanei militare din Cetate în campus universitar, în acest sens liderul liberal purtând discuții cu ministrul Apărării.
”Cetatea trebuie pusă în valoare în special ca și campus universitar și loc de desfășurare a activităților culturale. Cred că avem suficiente cârcium pe metru pătrat acolo, trebuie să încercăm să oferim și altceva și vom încerca să dezvoltăm acest campus universitar atât de dorit și de așteptat în municipiul Alba Iulia”, a declarat Teodor Atanasiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 22 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL Ziua Armatei Române se sărbătorește în România, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu acest prilej, Prefectura Alba organizează duminică, cu începere de la ora 12:00, un […]
