Telefonul la volan UCIDE: O femeie din Alba Iulia a OMORÂT un bărbat care se afla pe trecerea de pietoni, în urmă cu doi ani. Decizia dată de justiție
Telefonul la volan UCIDE: O femeie din Alba Iulia a OMORÂT un bărbat care se afla pe trecerea de pietoni, în urmă cu doi ani. Decizia dată de justiție
O femeie în vârstă de 46 de ani din Alba Iulia, care în urmă cu aproape doi ani a accidentat mortal cu maşina un bărbat de 66 de ani, a primit o decizie în dosarul cu obiect ”uciderea în culpă” în care este judecată.
Şoferiţa conducea un autoturism BMW şi a lovit victima pe trecerea de pietoni din centrul municipiului Alba Iulia, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. Femeia a declarat ulterior că a observat în partea sa dreaptă o persoană care se afla cu mâna sus, iar din acest gest a înţeles că îşi poate continua deplasarea.
Analiza convorbirilor telefonice realizate de femeia (I.I.R.) aflată la volanul autoturismului a arătat că în ziua de 11 decembrie 2019 aceasta a efectuat un apel telefonic ce a durat aproximativ două minute, fiind încheiat la ora 17:54, ora accidentului rutier, următorul apel telefonic fiind cel la 112, la ora 17:55. ”Coroborând declaraţia inculpatei cu acest mijloc de probă, se constată că în momentul impactului numita (…) purta o conversaţie telefonică de aproximativ două minute, pe care a încheiat-o în momentul în care a lovit pietonul”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.
Examenul toxicologic realizat ulterior a arătat că victima avea o alcoolemie de 2,13 grame la mie. În raportul de expertiză tehnică judiciară s-a reţinut că aceasta se deplasa cu viteza de 37 km/h şi nu a acţionat sistemul de frânare al autoturismului care i-ar fi permis oprirea în siguranţă. Instanţa a precizat că nu se poate reţine o culpă exclusivă a şoferiţei deoarece persoana vătămată s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Acest lucru nu este apt să înlăture vinovăţia acesteia, faţă de poziţia celor doi experţi care au arătat că pietonul se afla pe banda întâi, deci angajat deja în traversarea drumului public, în momentul în care autoturismul condus de inculpată era la o distanţă aproximativă de cel puţin 30 m faţă de locul impactului, distanţă ce i-ar fi permis să observe pietonul şi să oprească autoturismul înainte de locul impactului”, se precizează în document.
În final, femeia a fost condamnată la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. De asemenea, trei părţi civile ar urma să primească daune morale în valoare totală de 60.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia din 24 noiembrie 2021 a fost contestată cu apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Peste 25 de percheziții la o rețea de familie, cu sprijinul polițiștilor din Alba, acuzată că exploata sute de persoane: Se foloseau de o asociație caritabilă ca paravan
Peste 25 de percheziții la o rețea de familie, cu sprijinul polițiștilor din Alba, acuzată că exploata sute de persoane: Se foloseau de o asociație caritabilă ca paravan Polițiștii Direcției de Investigații Criminale, alături de procurorii DIICOT, au descins în mai multe locații din județul Bihor, într-un dosar care vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, […]
Aterizare de urgență pe Aeroportul din Cluj-Napoca: Un avion Wizz Air a lovit o pasăre în zbor. Situația de la bord a reprezentat o deviere procedurală
Aterizare de urgență pe Aeroportul din Cluj-Napoca: Un avion Wizz Air a lovit o pasăre în zbor Un avion Wizz Air care decolase din Sibiu cu destinația Madrid a aterizat de urgență, luni, 29 iunie 2026, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, după ce a lovit o pasăre la scurt timp de la decolare. […]
Schimbare majoră pe piaţa auto: Autoturismele declarate daună totală nu vor mai putea fi reparate şi vândute și vor ajunge obligatoriu la centre autorizate de dezmembrare sau reciclare
Schimbare majoră pe piaţa auto: Autoturismele declarate daună totală nu vor mai putea fi reparate şi vândute și vor ajunge obligatoriu la centre autorizate de dezmembrare sau reciclare Autoturismele declarate daună totală nu vor mai putea fi reparate şi vândute, potrivit unui regulament aprobat de Parlamentul European. Noile reguli schimbă traseul vehiculelor grav avariate, de […]






