Taximetriștii nu-și vor mai putea practica meseria dacă au comis anumite infracțiuni
Potrivit unei ordonanțe a Guvernului, cazierul șoferilor de taxi nu trebuie să conțină mențiuni care să arate că ei au săvârşit infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corpororale, privind traficul şi consumul de droguri, contra integrităţii sexuale.
Legea transportului în regim de taxi şi de închiriere va fi modificată printr-un proiect de ordonanţă aprobat, miercuri, în şedinţa Executivului.
”Certificatul de cazier juridic al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist trebuie să conţină menţiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni contra patrimoniului”, a spus Dan Suciu.
El a adăugat că în ultima perioadă s-au petrecut „elemente infracţionale” care au creat necesitatea introducerii acestor restrângeri.
De asemenea, actul normativ va crea temeiul legal pentru ca Ministerul Transporturilor să reglementeze prin norme aprobate prin ordin de ministru existenţa şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Certificatul de competenţă profesională va avea o valabilitate de 10 ani, iar pentru a-l obţine trebuie îndeplinite o serie de condiţii, între care: absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat, participarea la curs şi promovarea unui examen, conform normelor ce vor fi aprobate prin ordinul ministrului transporturilor.
Sursa Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit racla destinată moaștelor Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu. Realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, din județul Ilfov, racla va adăposti sfintele moaște ale preotului martir. Cu acest […]
Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026
Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026 În perioada 23–25 octombrie 2026, Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia găzduiește cea de-a 15-a ediție a Conferinței internaționale de Educație Lingvistică și Interculturală – CLIE-2026. Conferința este organizată de Centrul de Cercetare și Inovare […]
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare”
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare” Un proiect de lege care prevede eliminarea TVA pentru mai multe categorii de produse de igienă, printre care absorbantele, scutecele pentru copii, produsele destinate persoanelor cu incontinenţă urinară şi prezervativele, […]
