Actualitate

Țările din UE în care România a importat și exportat cele mai mari cantități de mărfuri

Ioana Oprean

Publicat

în

România a importat majoritatea mărfurilor din Germania, în 2017, care reprezintă 20% din achiziţiile intracomunitare, iar cele mai multe exporturi le-a trimis tot către Germania, reprezentând 23% din livrările intracomunitare ale ţării, arată un raport Eurostat.

Petrecerea Divorțaților

Principalele cinci ţări în ceea ce priveşte importurile au fost Germania, Italia, Ungaria, Polnia şi Franţa, iar la exporturi România a trimis bunuri în principal către Germania, Italia, Franţa, Ungaria şi Marea Britanie.

Potrivit datelor furnizate de Biroul de statistică al Comisiei Europene (Eurostat), România a importat în 2017 din Germania bunuri în valoare de peste 15 miliarde de euro, apoi din Italia 7,6 miliarde de euro, din Ungaria 5,6 miliarde de euro, din Polonia 4,1 miliarde de euro, din Franţa peste 4 miliarde de euro, iar din alte ţări România a importat în total bunuri în valoare de 39,1 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte exporturile de bunuri către ţările din Uniunea Europeană, prinicipalele cinci ţări unde România a livrat cele mai multe bunuri au fost Germania, însumând 14,4 miliarde de euro. Pe locul doi în ţările partenere ale României la livrările intracomunitare de bunuri se află Italia, unde trimitem 11% din totalul de export, ceea ce înseamnă o medie de 7 miliarde de dolari. Următoarele ţări spre care România a exportat bunuri sunt Franţa, cu 7% din totalul exporturilor, adică peste 4 miliarde de euro, Ungaria – cu 5% (2,9 miliarde de euro) – şi Marea Britanie, cu 4% (2,6 miliarde de euro).

La nivelul Uniunii Europene, în 2017 majoritatea mărfurilor s-au importat din China, reprezentând console de jocuri video cu o valoare comercială de aproximativ 4,5 miliarde de euro venite din partea gigantului chinez, acesta din urmă reprezentând 89% din totalul importurilor UE din afara pieţei unice europene. Potrivit Eurostat, 52% din aceste console de jocuri au ajuns în Olanda, în timp ce 17% au plecat în Regatul Unit, 12% în Spania şi 8% în Polonia.

Cel mai mare procent din exporturile raportate la nivelul Uniunii Europene a fost către Statele Unite ale Americii, reprezentând 20% din exporturile comunitare de mărfuri.

Sursa Zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

Ioana Oprean

Publicat

în

Indexarea pensiilor militare în 2027, mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare la militari. În privința pensiilor militare, acesta a afirmat că procentul de indexare ar putea fi diferit de […]

Citește mai mult

Actualitate

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi Copiii sub 14 ani care comit fapte de natură penală vor putea fi obligați de instanță să participe la ședințe de consiliere psihologică, chiar dacă părinții nu sunt de acord. Curtea Constituțională a admis […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]

Citește mai mult