Actualitate

Ţăranii vor avea responsabilitatea accizării producţiei de rachiu şi ţuică

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ţăranii care produc ţuică şi rachiu vor trebui să-şi înregistreze singuri producţia, pentru plata accizei, statul renunţând astfel la sigiliul pus pe instalaţii. În prezent, toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri trebuie să fie înregistrate la autoritatea vamală teritorială şi au obligatoriu un sigiliu aplicat pe instalaţii pe toată perioada de nefuncţionare. Atunci când se intenţionează să fie produse ţuică şi rachiuri din recolta proprie, se solicită în scris autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, iar în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei, autoritatea trebuie să resigileze alambicul şi să calculeze acciza datorată, în funcţie de producţie.

Petrecerea Divorțaților

Aceste proceduri presupun ca un reprezentant al autorităţii vamale să se deplaseze până la respectiva gospodărie pentru a pune/scoate sigiliul şi a-l informa pe proprietar cât anume are de plată ca acciză.

Sistemul actual va fi însă modificat de Guvern, prin noi proceduri care transferă, practic, pe umerii proprietarilor de gospodării responsabilitatea de a anunţa statul cât anume au produs şi de a solicita să le fie calculat cât au de plată.

Modificarea va fi introdusă în contextul în care autorităţile fiscale au fost restructurate, cu reducerea schemei de personal.

Astfel, regula conform căreia instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile individuale înregistrate poartă obligatoriu sigiliile aplicate de către autoritatea vamală teritorială, pe toată perioada de nefuncţionare, va fi abrogată, iar proprietarul va fi obligat să anunţe singur, pe proprie răspundere, cantităţile de produse obţinute, în termen de 3 zile de la finalizarea procesului de producţie.

De asemenea, atunci când într-o gospodărie individuală se intenţionează să fie produse ţuică şi rachiuri din recolta proprie nu va mai fi solicitat autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, în condiţiile în care acest sistem al sigiliului va fi desfiinţat, ci proprietarul va trebui să îşi notifice în scris intenţia, menţionând cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează să fie prelucrate, perioada în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată să fie obţinută. În acest caz, producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.

În acelaşi timp, în termen de trei zile lucrătoare de la expirarea perioadei declarate de funcţionare a instalaţiei de producţie de ţuică şi rachiuri, proprietarul gospodăriei individuale va fi obligat să solicite singur autorităţii vamale teritoriale calculul accizei datorate. Acciza va deveni exigibilă la momentul finalizării procesului de producţie, iar termenul de plată este până la 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă.

Modificarea este explicată prin „flexibilizarea” sistemului de supraveghere fiscală în cazul gospodăriilor individuale care produc rachiuri din fructe.

Conform legii, pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al unei gospodării individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs/an cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 500 euro/hl alcool pur.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult