Tânăr în vârstă de 23 de ani, din Albac, trimis în judecată pentru tentativă la omor – Și-a înjunghiat un consătean, în abdomen și spate
Tribunalul Alba a dispus, marți, 27 iunie, începerea judecății în cazul unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din Albac, acuzat de tentativă la omor. Iulian Marian Purel a fost anchetat de procurori după ce, în luna aprilie, și-a înjunghiat un consătean, aplicându-i două lovituri de cuțit în spate și abdomen.
Potrivit rechizitoriului, ”în data de 18.04.2017, în jurul 19.00, în timp ce se afla la intrarea în comuna Albac, județul Alba, în zona Râului Arieş, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Iulian Marian Purel a lovit-o pe persoana vătămată T.T.D. cu un cuţit în abdomen şi spate, cauzându-i două plăgi penetrante, una abdominală şi cealaltă axilară posterioară stânga. Leziunile necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, punându-i în primejdie viaţa victimei”.
La data 20.04.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a respins propunerea si a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.04.2017. Împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă si luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu s-a formulat contestație de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Potrivit soluției pe scurt, publicată marți, 27 iunie 2017, pe portalul instanței: ”În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 230/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PUREL IULIAN MARIAN … trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen. (…) Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă
Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]
Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori
Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]
Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor
Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]
