Actualitate

Tânăr din Unirea prins la furat într-un mall din Cluj – a sustras haine în valoare de 360 de lei, din două magazine

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr din localitatea Unirea a intrat în vizorul polițiștilor clujeni după ce a fost depistat, cu sprijinul agenţilor de securitate, având asupra lui bunuri sustrase dintr-un complex comercial de pe raza comunei Floreşti.

Petrecerea Divorțaților

furt hainePotrivit reprezentantului IPJ Cluj, la data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreştiau stabilit că, în jurul orei 19.40, T.G.L., în vîrstă de 22 de ani, ar fi sustras obiecte de îmbrăcăminte, în valoare de circa 360 de lei, din două magazine din incinta complexului.

Bunurile sustrase au fost găsite asupra tânărului şi predate părţilor vătămate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege Românii ar putea beneficia de programe de sprijin pentru înlocuirea treptată a anumitor sobe și instalații de încălzire care folosesc lemne sau combustibili fosili solizi, potrivit unui proiect de lege adoptat recent […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Alba Iulia: 400 de tineri, față în față cu întrebarea „Știi cine ești?” la Summitul Tinerilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia: 400 de tineri, față în față cu întrebarea „Știi cine ești?” la Summitul Tinerilor 2026 Joi, 22 octombrie 2026, la Centrul Multicultural „Gheorghe Șincai” din Alba Iulia, a avut loc deschiderea oficială a Summitului Tinerilor din România, ediția a XI-a. Desfășurat în perioada 21–25 octombrie, în orașul care deține titlul de Capitala Tineretului […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremea se schimbă radical în România: Ploi în mare parte din țară, vânt puternic și temperaturi de până la 10 grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Vremea se schimbă radical în România: Ploi în mare parte din țară, vânt puternic și temperaturi de până la 10 grade După câteva zile cu soare și temperaturi de 20 de grade, toamna se răzgândește și își intră în drepturi cu ploi și vânt în aproape toată țara. A fost emisă și o informare meteorologică, […]

Citește mai mult