Ştirea zilei

Tânăr de 24 de ani din Cugir, TRANSPORTAT LA SPITAL, după ce ar fi pierdut controlul autoturismului în care se afla și ar fi intrat într-un șanț

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Tânăr de 24 de ani din Cugir, TRANSPORTAT LA SPITAL, după ce ar fi pierdut controlul autoturismului în care se afla și ar fi intrat într-un șanț

La data de 9 noiembrie 2023, în jurul orei 19.00, polițiștii din Aiud au intervenit pe DJ 107 I, la kilometrul 5+300 metri, la un accident rutier, soldat cu victime omenești.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat într-un șanț.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult