Ştirea zilei

Tâlhăriţi în propria casă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Doi fraţi septuagenari din Arieşeni, Traian şi Lelu Lazea, au fost tâlhăriţi în propria lor casă în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie a.c. Se pare că tâlharii au dispărut în noapte cu suma de 30.000 de lei, bani pe care victimele îi aveau din vânzarea unor terenuri în Arieşeni. După toate probabilităţile, agresorii care au intrat peste bătrâni în casă au venit direct la „pont” pentru că au scotocit sârguincios după bani, în condiţiile în care toată vecinătatea ştia că cei doi trăiesc, de regulă, dintr-o pensie extrem de mică. Agresorii au pătruns în casă peste cele două victime forţând uşa de la intrare. I-au trezit pe cei doi bătrâni şi i-au legat. Tâlharii, bine făcuţi, îmbrăcaţi în negru şi purtând cagule, au dispărut cu banii. În prezent, poliţiştii din zona Apusenilor, cu sprijinul colegilor din IPJ Alba, fac cercetări. „În acest caz se fac cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului” a precizat Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult