Actualitate

Sulfina Barbu, de la Alba Iulia în fotoliul ministerial

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii a venit cam pe nepusă masă chiar dacă mai marii PDL, inclusiv deputatul Sulfina Barbu, propusă pentru a prelua postul, susţin că discuţii pe tema înlocuirii lui Sebastian Lăzăroiu au mai avut loc cu ceva vreme înainte. Prezentă sâmbătă, 17 septembrie, la Alba Iulia cu ocazia unei acţiuni a Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu nu a dorit să comenteze nici despre motivele înlocuirii lui Sebastian Lăzăroiu la doar 3 luni de la preluarea mandatului de ministru al Muncii şi nici nu a putut da detalii despre obiectivele sale în fruntea acestui minister mărginindu-se să enumere ca priorităţi adoptarea Bugetului Asigurărilor Sociale pentru anul viitor (o operaţiune care se face în fiecare toamnă) şi susţinerea proiectului Legii Asigurărilor Sociale, aflat în Parlament şi aspru criticat de mass-media şi de asociaţiile persoanelor cu dizabilităţi. Poziţia domniei sale a fost că vom afla mai multe abia după ce va depune jurământul, adică de astăzi încolo. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]

Citește mai mult