Subvenții mai mari la motorină pentru agricultori. Fonduri majorate cu peste 80 milioane lei
În acest an, fondurile alocate sprijinului de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură au fost majorate cu 87,5 milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptată, joi, de Guvern.
Conform unui comunicat al Executivului, acest sprijin constă în aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.
„Printr-o hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a crescut suma alocată pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în anul 2017, de la 349,425 milioane lei, la 436,925 milioane lei pentru a se asigura resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de stat. Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017”, precizează sursa citată.
Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin HG 1.174/ 2014), iar valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014 – 2020 este de 3.334 miliarde de lei.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate
Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
