Actualitate

SUBVENȚII 2025 pentru deținătorii de oi și capre tinere afectați de secetă: Ce sume obțin și când vor intra banii

Lucian Dărămuș

Publicat

în

SUBVENȚII 2025 pentru deținătorii de oi și capre tinere afectați de secetă: Ce sume obțin și când vor intra banii

O schemă de ajutor acordată în premieră de APIA, este destinată fermierilor care, în pofida secetei din vara lui 2024, nu și-au vândut animalele.

Petrecerea Divorțaților

Dosarele se depun până pe 21 martie 2025, iar fermierii eligibili își vor primi banii, respectiv 50 de euro pe animal, până la sfârșitul lunii aprilie 2025.

Citește și: Subvenții APIA 2025: Start pentru depunerea cererilor de plată. Care este procedura

Raportarea se face la efectivul de animale deținut la 31 august 2024, aflat în evidențele sanitar-veterinare. La momentul depunerii cererii fermierii trebuiesă dețină un efectiv cel puțin egal de femele adulte, ceea ce arată că a ținut acele animale.

Sprijinul se acordă pentru un efectiv minim de 50 de capete, care aveau între o lună și 12 luni la 31 august 2024, și un efectiv maxim de 300 de capete pe beneficiar.

Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgenţă sunt de 239 milioane de lei, din care 108 milioane de lei reprezintă finanţare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă.

Restul sumei provine de la bugetul de stat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult