Ştirea zilei

Subiecte Bacalaureat 2016 la limba română, profil uman: Caracterizarea romanului psihologic şi a textului dramatic

Ioana Oprean

Publicat

în

Subiectele la Bacalaureat 2016 la limba și literatura română – profilul uman.

Proba scrisă la limba și literatura română, prima din cadrul examenului de Bacalaureat 2016, a fost susținută, luni, de absolvenții de liceu.  În Alba, la limba română, s-au înscris în total 2.364 de candidați, care au susținut examenul în 12 centre.

Petrecerea Divorțaților

Click AICI pentru a descărca subiectele și baremul. 

subiecte BAC romana03
Și în acest an, absolvenții de la profilul uman au avut subiecte diferite față de cei de la profilul real.

Subiectul II – realizarea unui text despre rolul lecturii; Subiectul al III-lea, aceştia au primit caracterizarea romanului psihologic şi a textului dramatic.

subiecte BAC romana04

Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 4 iulie, cu testul de la Limba şi Literatura Română, urmând ca marţi să aibă loc proba la Limba Maternă, miercuri (6 iulie), candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie.

Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16,00 — 20,00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu.

MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult