Actualitate

Stingem becul din cauza crizei: România va fi obligată să-și reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Stingem becul din cauza crizei: România va fi obligată să-și reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf

Miniștrii europeni ai energiei au ajuns la un acord pentru taxarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii din domeniu, a anunțat vineri ministrul român, Virgil Popescu, dar și pentru reducerea obligatorie a consumului de energie, măsură pe care Croația, Ungaria, Bulgaria, România și Grecia nu au susținut-o.

Noile măsuri vizează, printre altele:

1. Captarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică şi alţi actori din piaţa de energie electrică peste un nivel maxim de 180 Euro/MWh în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023 şi utilizarea acestora pentru a finanţa măsurile de protecţie a consumatorilor finali de energie electrică

2. Instituirea unei contribuţii de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui şi al rafinăriilor

3. Demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.

”Am participat astăzi la reuniunea Extraordinară a Consiliului TTE in format Energie, organizată la Bruxelles, pentru a discuta măsuri concrete de abordare a problemei preţurilor ridicate la energie şi gaze naturale. Ca urmare a reuniunii anterioare a Consiliului Energiei din 9 septembrie 2022 în care am semnalat Comisiei Europene, alături de ceilalţi miniştri, preocupările noastre cu privire la necesitatea unei intervenţii rapide în piaţa de energie la nivel comunitar, astăzi am ajuns la un acord politic cu privire la o serie de măsuri de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie”, spune ministrul Energiei.

Virgil Popescu arată că ”acest nou set de măsuri completează cadrul existent la nivelul UE dezvoltat cu sprijinul statelor membre pentru a asigura rezilienţa şi solidaritatea europeană în contextul crizei energetice determinate de războiul din Ucraina”.

”România a susţinut în ambele situaţii ca reducerea să fie voluntară, dar din păcate, în cazul orelor de vârf, doar BG, EL, HR, HU au fost alături de noi. În schimb, am obţinut flexibilităţi suplimentare privind modul de identificare a orelor de vârf la nivel naţional. Statele membre vor putea, de asemenea, interveni în stabilirea unor preţuri reglementate la energie electrică pentru consumatorii casnici şi IMM-uri şi alte categorii de consumatori”, spune ministrul.

Virgil Popescu mai afirmă că în cadrul negocierilor, România a obţinut garantarea faptului că măsurile deja adoptate la nivel naţional privind protejarea consumatorilor şi captarea veniturilor realizate de toţi participanţii din piaţă (producători de energie din toate sursele de energie, traderi şi furnizori), într-o abordare echitabilă pot fi menţinute. România a promovat măsuri suplimentare de protejare a consumatorilor energo-intensivi, fiind importantă menţinerea competitivităţii industriei europene şi păstrarea locurilor de muncă.

”Cu privire la piaţa gazelor naturale, am reiterat în cadrul dezbaterilor urgenţa implementării unui plafon la tranzacţiile cu gaze naturale pe piaţa angro europeană. Demersul este susţinut de majoritatea statelor membre şi vizează un tarif plafonat pentru importurile de gaze naturale indiferent de provenienţă şi pentru tranzacţiile interne, cu asigurarea securităţii în aprovizionare. Un tarif plafonat ar conduce la un preţ mai redus la energia electrică produsă pe bază de gaze naturale, la agentul termic şi la materia primă utilizată în industria de profil. De asemenea, România susţine în continuarea activarea de urgenţă, înainte de iarna aceasta, a Platformei Energetice Europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuţie echitabilă a volumelor suplimentare de gaze şi LNG atrase către UE”, a spus Virgil Popescu.

El a menţionat că, pentru viitorul apropiat, România continuă să susţină obiectivul de decuplare a preţului energiei electrice de cel la gazului natural, solicitând propuneri concrete din partea Comisiei Europene pentru reformarea design-ului pieţei de energie.

”De asemenea, România a indicat sprijinul pentru securitatea în aprovizionare cu gaze şi energie electrică a Republicii Moldova, menţionând declaraţia comună adoptată la Odessa în luna septembrie 2022 între România, Republica Moldova şi Ucraina pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică, în special în perspectiva asigurării siguranţei în aprovizionare a Republicii Moldova în această iarnă”, a arătat Popescu.

”România şi-a exprimat îngrijorarea alături de alte state membre faţă de scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltică şi suportul pentru măsuri la nivel european de creştere a siguranţei infrastructurii critice. De asemenea, a condamnat orice acţiuni deliberate de sabotare a reţelelor de aprovizionare la nivelul UE, cu impact asupra securităţii şi rezilienţei comunitare”, a mai transmis ministrul Energiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avertismentul transmis de sindicaliștii din sistemul feroviar: Trenurile ar putea fi oprite din cauza blocajului financiar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de sindicaliștii din sistemul feroviar: Trenurile ar putea fi oprite din cauza blocajului financiar Blocajul financiar din sistemul feroviar trebuie soluționat de urgență, avertizează sindicaliștii, care susțin că lipsa fondurilor pune în pericol funcționarea operatorilor feroviari și a administratorului infrastructurii. În lipsa unor măsuri rapide, aceștia atrag atenția că circulația trenurilor ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | De ce nu se mai păstrează condițiile din decizia de invaliditate la trecerea la pensia pentru limită de vârstă

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce nu se mai păstrează condițiile din decizia de invaliditate la trecerea la pensia pentru limită de vârstă Casa Județeană de Pensii Alba explică ce se schimbă după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023.  Pensionarii de invaliditate ale căror drepturi au fost stabilite în baza Legii nr. 263/2010 se pot afla în situația […]

Citește mai mult

Actualitate

17-18 august 2026 | Se strică vremea în România: Caniculă, apoi un episod cu vijelii și răcire accentuată. Cod Galben de căldură excesivă în Alba și alte județe

Ioana Oprean

Publicat

în

Se strică vremea în România: Caniculă, apoi un episod cu vijelii și răcire accentuată. Cod Galben de căldură excesivă în Alba și alte județe În intervalul 17 august 2026, ora 23:00 – 18 august 2026, ora 21:00, vremea se va schimba semnificativ în mare parte din România, principalele fenomene fiind intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, […]

Citește mai mult