Ştefan Fogoroşi – antrenor principal la Viitorul Sântimbru
După ce Metalul Aiud a instalat în această iarnă un nou antrenor pe banca tehnică, Radu Andone înlocuindu-l pe Daniel Mif, o altă echipă din Liga a IV-a a purces la modificări în privinţa staff-ului tehnic. Astfel, Viitorul Sântimbru l-a numit la începutul săptămânii în funcţia de principal pe tehnicianul Ştefan Fogoroşi, după despărţirea de Alexandru Rojneai. „Deocamdată îmi propun să evaluez lotul şi să utilizăm partea secundă a stagiunii pentru a ne clădi o echipă competitivă în vederea viitorului campionat când vom avea obiective îndrăzneţe”, a declarat Fogoroşi, a cărui carieră cuprinde bornele Minaur Zlatna, FC Unirea Alba Iulia, Metalul Aiud, Soda Ocna Mureş, Mureşul Deva, CSM Sebeş, CS Zlatna, dar şi AS Cetatea de Baltă, în fapt toate cele cinci eşaloane competiţionale. Tehnicianul în vârstă de 45 ani va fi ajutat de secundul Ioan Pisoiu (şi el fost component al echipei din „Arini”), dar va colabora şi cu Dan Comşa (şi el cu legături cu „roş-albaştrii”).
Echipa din Sântimbru ocupă la finele turului poziţia a 7-a în ierarhie, cu 23 de puncte, la 9 „lungimi” de grupul celor patru formaţii ce-şi împart la golaveraj şefia (CSO Cugir, Europa Alba Iulia, Performanţa Alba Iulia şi CS Ocna Mureş). Cum deja s-au demarat lucrările pentru modernizarea bazei sportive din localitate, este de aşteptat ca în ediţia viitoare, Viitorul Sântimbru să-şi depună candidatura la atacarea promovării în eşalonul terţ. Proximul prilej pentru testarea potenţialului este jocul de verficare programat duminică, 13 februarie, cu Performanţa Alba Iulia, partidă în care este de aşteptat să apară şi atacantul Benga (Dalia Sport Română), dorit de Fogoroşi pentru întârirea atacului „galben-negrilor”. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]