Statuia lui I.I.C. Brătianu: Basarabenii aplaudaţi frenetic
Festivităţile oficiale prilejuite de sărbătorirea a 95 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au debutat în jurul orei 9,30, la Statuia lui I.I.C. Brătianu din faţa Palatului Administrativ al judeţului Alba din centrul municipiului Alba Iulia, pe o vreme însorită dar rece, cu ceremonialul depunerii de coroane de flori.
Au participat ministrul de Externe, Titus Corlăţean şi ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu, Vasile Blaga – preşedintele PDL, Mihai Răzvan Ungureanu – preşedintele Partidului Forţa Civică, Dan Diaconescu – preşedintele PP-DD, Eugen Tomac – preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Dorin Chirtoacă – primarul oraşului Chişinău, dar şi fostul premier Victor Ciorbea, senatori şi deputaţi, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali etc.
Autorităţilor judeţene şi locale au fost reprezentate la vârf de către conducerile instituţiilor: Primăria Alba Iulia: primarul Mircea Hava şi viceprimarii Voicu Paul şi Dorin Şerdean, Consiliul Judeţean Alba: preşedintele Ion Dumitrel şi vicepreşedinţii Alin Cucui şi Florin Roman, Instituţia Prefectului: prefectul Gheorghe Feneşer şi subprefectul Cornel Murg. „Maestru de ceremonii” a fost lt. col. Daniel Albu, din cadrul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, iar Garda de onoare a fost formată din elevi militari albaiulieni. Jandarmii au asigurat ordinea.
Pe acordurile Imnului Eroilor, au depus coroane Preşedinţia, Senatul, Camera Deputaţilor, Academia Română şi ASTRA, MAI şi Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia, Primăria Chişinău, structurile MAI (ISU, IJJ, IPJ Alba), Primăriile Sebeş şi Aiud, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Asociaţia „Realitate şi Adevăr2 Alba Iulia – Chişinău, Asociaţia SIC Mediaş.
Din partea partidelor politice, au depus flori în memoria liderului liberal USL, PDL, PP-DD, Partidul Mişcarea Populară, PNŢCD şi Forţa Civică, mai puţin UDMR. La final, reprezentanta Partidului România Mare a reclamat faptul că a adus o coroană din partea PRM, dar aceasta nu a fost depusă la Statuia lui Brătianu.
Participanţii au venit exclusiv cu drapele şi steguleţe tricolore, purtând fulare sau căciuli roş-galbene-albastre, fapt ce a dat strălucirea cuvenită unui astfel de moment.
O adevărată demonstraţie de patriotism au făcut-o cei aproximativ 100 de basarabeni, dotaţi cu pancarte şi bannere pe care se puteau citi mesaje de unire: „Vrem Unire!”, „Basarabia pâmânt românesc”. Pe întreg parcursul ceremoniei fraţii de peste Prut au scandat „Unirea”, „Trăiască, Trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „România nu uita, Basarabia e a ta!” etc, fiind aplaudaţi frenetic de către participanţi, care s-au deplasat apoi spre Statuia lui Iuliu Maniu.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
